Vocabular religios

- evlavie, evlavios: atitudine cucernică, de închinare faţă de Dumnezeu a celor cuvioşi şi temători de Dumnezeu, a celor ce trăiesc în sfinţenie şi dreptate, pregătindu-şi mântuirea, ca Anania cel evlavios, din Damasc (Faptele Apostolilor 22, 12). Sfântul Apostol Petru spune că Domnul ştie „să scape de ispită pe cei evlavioşi“ (II Petru 2, 9) sau cucernici. Termenul este folosit numai de două ori în Epistola către evrei, fiind vorba despre Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Care „în zilele trupului Său a adus, cu strigăt şi cu lacrimi, cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte şi a fost auzit pentru evlavia Sa“ (Evrei 5, 7). De aici înţelegem că El S-a făcut ascultător voinţei Tatălui până la moartea pe Cruce, pentru ca nu numai trupul Său să fie apoi slăvit prin înviere şi înălţarea la cer; El S-a făcut desăvârşit pe Sine şi în acelaşi timp „pricină de mântuire veşnică tuturor celor ce-L ascultă“ (Evrei 5, 8-9) şi cred în El. Al doilea text vorbeşte despre cei cucernici şi despre răsplata lor. „De aceea - spune Sfântul Apostol Pavel -, fiindcă primim o împărăţie neclintită, să fim mulţumitori şi aşa să-I aducem lui Dumnezeu închinare plăcută cu evlavie şi cu sfială“ (Evrei 12, 28). Există însă şi o falsă evlavie, a ereticilor de tot felul, unii socotind evlavia ca un mijloc de câştig, iar alţii, simpli şi neunoscători, fiind induşi în eroare de acei hristoşi, apostoli, prooroci şi învăţători mincinoşi - răzvrătiţi şi îngâmfaţi, dar cu evlavie prefăcută -, care „au înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei“ (II Timotei 3, 5). De aceştia îi îndeamnă apostolii a se feri ca de un pericol de contaminare sau de ademenire (cf. I Timotei 4, 1-7; II Timotei 2, 16-17; 3, 1-7; Tit 3, 9-10; II Petru 2, 1-3; II Ioan 7). Căci aceştia „mereu învaţă, dar neputând niciodată să ajungă la cunoaşterea adevărului“ (II Timotei 3, 7), fac mereu dezbinări (Iuda 18-19; II Petru 3, 3) între cei de dreaptă credinţă, făcându-i să „părăsească Biserica noastră“. Tot despre evlavie se vorbeşte şi în I Timotei 6, 5-6, 11 şi II Petru 1, 6, 7. Primul text vorbeşte despre „învăţătorii mincinoşi, pizmaşi, defăimători, vicleni, gâlcevitori, oameni stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, care socotesc că evlavia este un mijloc de câştig. Depărtează-te de unii ca aceştia“ (I Timotei 6, 5). În celelalte texte, evlavia este privită ca o virtute: „Şi în adevăr, evlavia este mare câştig, dar atunci când ea se îndestulează cu ce are“ (6, 6). De aceea, se recomandă a fi urmată „dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea“ (6, 11; II Petru 1, 6-7). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)