Vocabular religios

dezlegare, a dezlega: acţiunea de a dezlega sau a desface o legătură, a elibera. Termenii sunt folosiţi în sens propriu şi metaforic. În sens propriu se vorbeşte, de pildă, despre: dezlegarea asinei şi aducerea ei la Iisus (Matei 21, 2; Marcu 11, 2; Luca 19, 30); dezlegarea şi adăparea boului sau asinului sâmbăta (Luca 13, 15); dezlegarea curelei încălţămintelor (Marcu 1, 7; Luca 3, 16; Ioan 1, 27 ; Fapte 7, 33); sau când s-au dezlegat înfăşurăturile lui Lazăr (Ioan 11, 44); sau l-au dezlegat pe Pavel, după ce-l legaseră), în Ierusalim (Fapte 22, 30). În cele mai multe texte, însă, cuvintele sunt folosite în înţeles metaforic. Aşa se spune despre cel surd şi gângav, că îndată i s-a dezlegat legătura limbii (Mar-cu 7, 35); de femeia gârbovă, „dezlegată de neputinţa ei, cu care o legase satana“ (Luca 13, 12-16); despre dezlegarea sâmbetei (Ioan 5, 18), pentru care pricină Domnul a fost învinuit de „stricarea Legii“ (Ioan 7, 23). Se vorbeşte apoi de: dezlegarea căsătoriei: „Te-ai legat cu femeie, nu căuta dezlegare“ (I Corinteni 7, 27); despre dezlegarea durerilor morţii lui Iisus (Fapte 2, 24). De asemenea, Fiul Omului, Care are toată puterea în cer şi pe pământ, a dat această putere şi apostolilor - şi Bisericii - când a suflat peste ei, în ziua Învierii, spunând: „Luaţi Duh Sfânt; şi cui veţi ierta păcatele, vor fi iertate (unele traduceri: dezlegate), iar cui le veţi ţine, vor fi ţinute“ (Ioan 20, 23); sau despre a lega şi dezlega păcatele sau de a pune rânduieli (şi de a statornici legiuiri) ori a le desfiinţa etc. (Matei 16, 19; 18, 18). Se vorbeşte, iarăşi, despre dezlegarea îngerilor legaţi şi a satanei, pentru un timp (Apoc. 9, 14 ; 20, 3). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)