„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Vocabular religios
descoperire, a descoperi: arătare sau revelare. În Noul Testament, termenul arată acţiunea de a face cunoscut un fapt viitor, un adevăr, o taină, sau explicarea lor. Cartea Apocalipsei sau Descoperirii începe chiar cu acest cuvânt: „Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu...“ (Apocalipsa 1, 1). Domnul Iisus Hristos a descoperit tainele mântuirii şi ale împărăţiei lui Dumnezeu prin parabole şi taina Sfintei Treimi prin fapte şi cuvinte (Matei 11, 25-27), iar uneori, prin apostolii şi proorocii Lui (Matei 16, 17; Galateni 1, 16; I Corinteni 2, 10), fiindcă „nu e nimic ascuns care să nu fie descoperit sau dat la lumină“ (Marcu 4, 22). Descoperirea s-a făcut în multe feluri, dar şi în diferite scopuri, şi ea a fost treptată. Venirea lui Iisus în lume a fost „lumină spre descoperirea neamurilor“ (Luca 2, 32). Descoperirea face cunoscută taina înfierii şi a mântuirii, ascunsă din veac (Romani 8, 19; 16, 25). Se vorbeşte şi despre arătarea Domnului Hristos lui Pavel, când i-a descoperit taina iconomiei harului şi a Evangheliei (Galateni 1, 12; Efeseni 3, 2-3) şi de descoperirile făcute lui prin vedenii sau răpiri în duh (II Coloseni 12, 1-7 ; Galateni 1, 12 ; 2, 2). Se aminteşte şi de revelaţii sau descoperiri ale credincioşilor în adunările Bisericii (I Coloseni 14, 6-26), care au „duhul înţelepciunii şi al descoperirii“ (Efeseni 1, 17). Se vorbeşte, de asemenea, în legătură cu Parusia sau aşteptarea celei de a doua Veniri, de descoperirea sau Arătarea cea Mare, când Hristos va veni întru slavă cu sfinţii îngeri (I Corinteni 1, 7; II Tesaloniceni 1, 7) şi când cei mântuiţi vor intra atunci în slavă (I Petru 1, 7; 4, 13; Apocalipsa 1, 1). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)








