Vocabular religios

- cucernic, cucernicie: sentiment şi ţinută sinceră de adâncă evlavie lucrztoare a unui adevărat credincios. Ambii termeni sunt folosiţi de Sfântul Iacov cu acest sens. „Dacă cineva - spune el - socoteşte că e cucernic, dar nu-şi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică. Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu-Tatăl aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii“ (Iacov 1, 26-27).

- cunună: împletitură în formă de cerc, cu care se împodobeşte capul, ca răsplată. Luptătorii, sportivii primeau cununi (I Corinteni 9, 25) din flori şi ramuri de brad, purtând semnificaţia unei bucurii şi încununarea unei munci rodnice sau a unei izbânzi. Astfel, se vorbeşte în sens propriu de „cununa de spini“ care I s-a pus pe cap lui Hristos (Matei 27, 29; Marcu 15, 17; Ioan 19, 2-5) şi de „cununa stricăcioasă“ a alergătorilor din stadion (I Corinteni 9, 25). În Noul Testament, prin „cunună“ se mai înţelege, metaforic, făgăduinţa dată celor ce vor duce „lupta cea bună“ a credinţei şi care vor fi încununaţi de Dumnezeu, Care răsplăteşte fiecăruia în raport cu faptele sale de credinţă morale şi ziditoare. Cu astfel de „cununi nestricăcioase“ (I Corinteni 9, 25) de slavă sunt încununaţi sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu. În sens spiritual, însă, cununa înseamnă bucuria şi mulţumirea împlinirii slujirii jertfelnice, lui Dumnezeu şi oamenilor. „Voi sunteţi bucuria şi cununa mea“, spune Sfântul Apostol Pavel filipenilor (4, 1) sau „cununa laudei mele“ (I Tesaloniceni 2, 19). El vorbeşte de „cununa dreptăţii“ pe care i-o va da Domnul la ziua judecăţii (II Timotei 4, 8). Sfântul Iacov spune: „Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se, va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El“ (Iacov 1, 12). Sfântul Apostol Petru vorbeşte de „cununa cea neveştejită a slavei“ pe care o va da păstorilor - „ care au condus bine Biserica -, Mai marele păstorilor, Hristos, la arătare (I Petru 5, 4). Sfântul Ioan Evanghelistul a văzut în descoperirea ce i s-a făcut cum Domnul făgăduia celor credincioşi până la moarte „cununa vieţii“ (Apocalipsa 2, 10; 3, 11), El a văzut pe cei 24 de sfinţi care stăteau în jurul tronului Domnului, purtând pe capetele lor „cununi de aur“ (Apocalipsa 4, 4, 10), cum purta şi cel asemenea Fiului Omului (Apocalipsa 6, 2; 14, 14). El a văzut şi femeia înveşmântată cu soarele şi luna (Maica Domnului), purtând „cunună din 12 stele“ (Apocalipsa 12, 1). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)