Vocabular religios

coborâre: termenul este folosit în Sfânta Scriptură atât în sens propriu cât şi în sens figurat. În sens propriu, Domnul, prevestind dărâmarea Ierusalimului, spune că, atunci, cel ce va fi pe casă să nu coboare (Matei 24, 17) să-şi ia lucrurile; se vorbeşte, de asemenea, despre coborâşul (poalele) Muntelui Măslinilor (Luca 19, 37); sau despre faptul că Filip s-a coborât cu famenul în apă, spre a-l boteza (Fapte 8, 38). De asemenea, când Iisus era pe cruce, iudeii trecători Îl batjocoreau şi Îl huleau, spunându-I să Se coboare de pe cruce, dacă e Fiul lui Dumnezeu (Matei 27, 40; Marcu 15, 30, 32). Apostolii iacob şi Ioan vor să ceară să se coboare foc din cer peste satul de samarineni care nu l-au primit pe Iisus. (Luca 9, 54). În sens figurat, Domnul vorbeşte de Capernaum, căruia îi prevesteşte că, pentru răutatea şi necredinţa faţă de minunile făcute în el, până la iad se va coborî (adică sufletele celor care locuiau în el) (Matei 11, 23; Luca 17, 31). Alte texte vorbesc de cerul deschis şi de îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul Omului (Ioan 1, 51); cum s-a coborât când se ruga în Ghetsimani, la Înviere şi cum vor coborî la Parusie, atunci când Domnul va veni ca Judecător, înconjurat de ei. Se spune şi de coborârea Fiului lui Dumnezeu din cer, spre întrupare, devenit Fiul Omului (Ioan 3, 13; 6, 36); se mai vorbeşte despre „Pâinea care s-a coborât din cer“ (Ioan 6, 33, 41, 42); de „coborârea Lui în adânc“ (Romani 10, 7) sau la iad; de coborâri de îngeri, ca acel de la lacul Siloam (Ioan 5, 4) sau ca acei amintiţi în Apocalipsă 10, 1; 18, 1; 20, 1. În Fapte 10, 11 se vorbeşte de o legătură simbolică apărută în vedenie lui Petru - cu animale curate şi necurate -, coborându-se din cer. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)