Vocabular religios

- bârfire: vorbire de rău, defăimare. Termenul se găseşte în Petru cu acest sens de acuzaţie nedreaptă adusă în lipsa cuiva, în prima sa epistolă: „Purtaţi-vă cu cinste între neamuri, ca cei ce acum vă bârfesc ca pe nişte făcători de rele, privind ei mai de aproape faptele voastre cele bune, să preamărească pe Dumnezeu în ziua când îi va cerceta“ (I Petru 2, 12). Se mai găseşte în Faptele Apostolilor (19, 9), cu acelaşi sens: „Dar fiindcă unii erau învârtoşaţi şi nu credeau, bârfind calea Domnului înaintea mulţimii, Pavel, plecând de la ei, a osebit pe ucenici“, precum şi în Epistola către Romani 1, 29. Termenul grecesc care înseamnă „a vorbi de rău“ este folosit pentru ceea ce în româneşte numim „clevetire“ sau „grăire de rău“, care au nuanţe diferite în traducerile noastre şi sunt explicate la articolele respective. Bârfirea şi celelalte asemenea reprezintă păcate grele, căci vin din neiubirea aproapelui;

- bolnav: persoană suferindă, care are nevoie de îngrijire şi de tămăduire. Termenul este folosit de şase ori cu acest sens propriu. În primul text este vorba de scena Judecăţii de Apoi, când Domnul le va spune celor înviaţi, drepţilor: „...bolnav am fost şi M-aţi cercetat...“, iar celor de-a stânga: „...bolnav, şi nu M-aţi cercetat...“ (Matei 25, 34, 44). Mântuitorul a dat şi Apostolilor harisma sau darul de a tămădui bolnavi (Luca 10, 9), cu care ei au tămăduit mulţi bolnavi (Fapte 4, 9; 5, 14).Ultimul text vorbeşte despre creştinii care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Trupul şi Sângele Domnului şi se îmbolnăvesc. „De aceea - zice Sf. Pavel - mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit“ (I Corinteni 11, 30). De aceea, împărtăşirea creştinului trebuie precedată de Taina Spovedaniei, de pocăinţă şi împlinirea canonului dat de duhovnic;

- bou: animal domestic aservit, folosit pentru tracţiune, pentru carnea şi pielea lui. În Vechiul Testament, boii se aduceau şi jertfă la templu. Cuvântul este întrebuinţat de câteva ori în Vechiul Testament. Mântuitorul îi aruncă cu bici de ştreanguri pe vânzătorii - de boi, oi şi porumbei - din incinta templului (Ioan 2, 14-15). Apoi, îi înfruntă pe farisei şi pe cărturari pentru că, deşi ei înşişi dezleagă boul sau asinul sâmbăta şi-l duc să-l adape sau dacă a căzut în puţ îl scot, chiar dacă este zi de sabat (Luca 13, 15; 14, 5-19), Îl învinuiau pe El că a călcat sâmbăta, vindecând un bolnav în acea zi. Sfântul Apostol Pavel, apărând drepturile slujitorilor Evangheliei, foloseşte citatul Scripturii care spune: „Să nu legi gura boului care treieră“. Şi conchide: „Oare de boi se îngrijeşte Dumnezeu?“ (I Corinteni 9, 9; I Timotei 5, 18). „Sau în adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: cel ce ară trebuie să are cu nădejde...“ (I Corinteni 9, 10). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)