Vocabular religios

- Barnaba sau Varnava (aram. «fiul mângâierii» sau «fiul profeţiei, numit şi Iosif - Fapte 4, 36): s-a născut în insula Cipru. Barnaba făcea parte dintre «cei şaptezeci» de ucenici ai lui Hristos sau apostoli mai mici. După Pogorârea Duhului Sfânt (Cincizecime), îşi vinde ţarina pe care o avea, aducând banii la picioarele apostolilor (Fapte 4, 37). Cunoscând din copilărie pe Saul din Tars, devenit Pavel, după convertirea acestuia, îl duce la apostoli, în Ierusalim (Fapte 9, 27). Şi tot el îl aduce pe Pavel de la Tars - unde se retrăsese - la Antiohia Siriei, care avea o puternică comunitate şi unde au activat împreună un an întreg. După aceea, Barnaba l-a însoţit pe Pavel în primele lui călătorii misionare, în Cipru, Antiohia Pisidiei, Iconiu, Listra şi Derbe. În anul 49-50, iau parte amândoi la Sinodul Apostolilor, din Ierusalim, ca delegaţi ai Bisericii din Antiohia Siriei, unde Sinodul a hotărât primirea păgânilor la credinţă fără obligativitatea tăierii împrejur, a legii mozaice. După Sinod, despărţindu-se de Pavel, Barnaba pleacă în misiune în Cipru, cu Ioan-Marcu, nepotul său (Fapte 15, 39-40 ; Coloseni 4, 10), iar după alţii «vărul lui» (V. Rovenţa, Ep. Coloseni, p. 119). Se pare că mai apoi Barnaba s-a întâlnit iarăşi cu Pavel, care l-a trimis la Corint (I Corinteni 9, 6) împreună cu Tit (II Corinteni 12, 18) şi că l-ar fi însoţit şi la Roma în captivitate (Coloseni 4, 10). Se crede că mai târziu Barnaba ar fi fost ucis cu pietre în oraşul Salamina din Cipru, în jurul anului 63. După lista lui Dorotei, conţinând numele celor şaptezeci de ucenici, Barnaba ar fi ajuns episcop al Mediolanului. Biserica îl prăznuieşte la 11 iunie. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)