„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
11 Mai, 2024
Vocabular religios
- Babilon sau Vavilon: nume de cetate, întâlnit de multe ori în Noul Testament. Privit în sens literal, Babilonul este oraşul-capitală al Mesopotamiei, pe râul Eufrat, unde au fost duşi evreii în robie, de Nabucodonosor, la anul 586 î.Hr. (cf. Matei 11, 17; Fapte 7, 43). În acest Babilon istoric a predicat Sfântul Apostol Petru (an 63-64), întemeind o Biserică creştină, de unde a şi scris prima sa epistolă (cf. I Petru 5, 13) Bisericilor din Asia Mică. Acelaşi nume se foloseşte şi în sens figurat, alegoric, adesea în Apacalipsă (14, 8; 17, 5; 18, 2; 10, 21) - care este o carte profetică, cu simboluri, tipuri şi alegorii greu de înţeles şi de identificat. În toate aceste texte Babilonul - numit „cetatea cea mare“, „mama desfrânatelor“, „lăcaş al demonilor“, care „va fi aruncată în foc“ şi pustiită, „făcîndu-se dreptate proorocilor şi apostolilor ucişi în ea“ (18, 20-21) - nu mai poate fi înţeles în sens literal, ci în sens figurat, alegoric. Exegeţii consideră: unii că ar fi vorba de Roma, iar alţii că s-ar înţelege - prin Babilon - chiar Ierusalimul, care a ucis pe prooroci, iar apoi, pe Hristos şi pe unii Apostoli. Oricum, se înţelege altceva decât Babilonul istoric;
- Barabba (aram. - fiul tatălui său): numele propriu al unui tâlhar. După unii codici vechi, el purta şi supranumele de Iisus - deci „Iisus Barabba“ (Matei 27, 16). El era un iudeu periculos, căpetenie de răzvrătiţilor, tâlhar şi ucigaş (Marcu 15, 7; Luca 23, 18-19). Când a fost judecat şi osândit Domnul Hristos la moarte, în loc să-L libereze pe El, cum era obiceiul la evrei să elibereze pe cineva de Paşti, poporul evreu a eliberat pe Barabba (Marcu 15, 15; Ioan 18, 40). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)
