Vocabular religios

- miercurenii - denumire pentru secta quartodecimanilor care posteau în duminica Pastelui, aşa cum postim noi miercurea;

- mikva (ebraic) - se numeşte baia rituală, chezăşie a purităţii vieţii de familie, în spiritul tradiţiei la evrei;

- minoica - vechea civilizaţie cretană (după regele semilegendar Minos) peste care pătrund din nord, în mileniul al II-lea î.Hr., aheii, triburi greceşti care vor dezvolta, pe baza ei, civilizaţia miceniană. Aceştia întemeiază puternicele cetăţi Micene şi Tirint. Civilizaţia aheeană va fi distrusă de ultimul val migrator, venit din nord (dorienii, greci veniţi în Grecia după ionieni şi eolieni, pe la sfârşitul mileniului al II-lea). Civilizaţia greacă se dezvoltă între anii 1025-1031 î.Hr., în cinci perioade numite: geometrică, arhaică, clasică, elenistică şi romană;

- mistagog (mistagogos = preot) - care iniţiază în învăţăturile sfinte, care explică şi interpretează slujbele divine;

- misterele eleusiene - erau, în Grecia antică, ceremonii păgâne, mistice, secrete, pline de exaltare, care se desfăşurau la templul din Eleusis, lângă Atena. Aceste ceremonii, legate de cultul zeiţei Demetra (zeiţa naturii şi fertilităţii) şi al fiicei sale Cora (pe care o pierde şi o regăseşte), îşi aveau geneza în necontenita schimbare a anotimpurilor, în care vegetaţia moare şi înviază, simbol al morţii şi reînvierii naturii. Prin acest cult, învăluit de mister, vechii greci îşi manifestau într-un fel şi credinţa lor în nemurirea sufletului, în viaţa viitoare şi în mântuire. La aceste ceremonii secrete participau numai cei iniţiaţi, care se purificau mai întâi prin spălări, posturi şi sacrificii. După ce se adunau la Atena, unde avea loc purificarea (printr-o baie în mare) şi sacrificarea unui porc, plecau a doua zi la Eleusis (lângă Atena), şi seara, la lumina torţelor, participau la celebrarea misterelor conduse de un hierofantes (slujitor religios) care arăta obiectele sfinte, printre care era şi un spic de grâu - simbol al vieţii veşnice -, căci bobul său moare şi înviază în fiecare an;

- miziza (ebraic) - obiect religios la iudei, care constă dintr-un tub de tablă în care se află închise cele zece porunci şi pe care iudeii bigoţi îl pun la uşa locuinţei lor, sărutându-l la intrarea şi ieşirea din casă. (Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, pr. prof. dr. Ene BraniŞte, prof. Ecaterina BraniŞte, Editura Diecezană Caransebeş, 2001)