Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Vocabular religios

Vocabular religios

Data: 28 August 2008

- Avraam sau Abraam („tată a multe neamuri“): este amintit în Noul Testament nu numai ca părintele poporului evreu, ci şi al creştini-lor, adică al celor care au cre-zut în Hristos, din toate neamurile (Rom. 4, 12, 16), ca cei ce moştenesc făgăduinţa dată Lui. În vremea patriarhilor, tatăl era preotul pentru întreaga familie. Avraam este numit părintele după trup chiar şi al lui „Iisus Hristos; fiul lui David, fiul lui Avraam“ (Matei 1, 1). Despre el, Mântuitorul spune iudeilor, care căutau să-L omoare: „Părintele vostru, Avraam, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat“ (Ioan 8, 56). Adică, în ziua şi în încercarea de jertfire a lui Isaac, el a văzut preînchipuită ziua jertfei răscumpărătoare a lui Hristos. Iar mai departe, vorbind despre preexistenţa Sa ca Dumnezeu, zice: „Adevărat vă spun vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam“ (Ioan 8, 58). Sfântul Apostol Pavel aminteşte deseori pe Avraam, pentru credinţa lui, când i s-a făgăduit un fiu şi când apoi, pus la încercare, i s-a cerut să-l jertfească pentru care i s-a socotit credinţa şi fapta ca dreptate înaintea lui Dumnezeu (Rom. 4, 3; Gal. 3, 6 etc.). De aici, Sfântul Pavel vorbeşte mai mult de dreptatea prin sau „din credinţă“ (Rom. 4, 11 ; 9, 30), iar Sfântul Iacov accentuează la Avraam „dreptatea din fapte“, când a vrut să jertfească pe Isaac (Iacov 2, 21). El numeşte pe Avraam şi „prietenul lui Dumnezeu“ (Iacov 2, 23). Sfântul Apostol Pavel numeşte pe Avraam şi părintele lui Iisus - după trup - Care, venind în lume, „n-a luat firea îngerilor, ci sămânţa lui Avraam a luat, spre a Se asemăna întru toate fraţilor, pentru ca, ispitit fiind, El să poată să le ajute şi celor ce se ispitesc“ (cf. Evr. 2, 16-18). Şi tot el numeşte pe creştini „urmaşi ai lui Avraam“, „fii ai lui Dumnezeu şi fii ai făgăduinţei“ (Rom. 9, 7-8). Avraam, moştenind făgăduinţa lui Dumnezeu şi dobândind dreptatea din credinţă şi din fapte, este şi în cer părintele celor fericiţi şi drepţi. Când a murit săracul Lazăr - spune Mântuitorul - sufletul lui a fost purtat şi dus de îngeri „în sânul lui Avraam“ (Luca 16, 22). „Sânul lui Avraam“ este una dintre denumirile raiului. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)