Vocabular religios

- asemănare - asemenea - a se asemăna: comparaţia unui obiect, persoană sau fiinţă, cu altceva sau cu altcineva, pentru a pune în lumină cele ce le apropie. Termenul este cel de la crearea omului „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu“ expresie pe care o foloseşte numai Sfântul Iacov, când zice despre limbă: „Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu“ (Iacov 3, 9). „Chipul lui Dumpezeu în om“ sunt: raţiunea, voinţa şi simţirea cu care stăpâneşte făpturile pământului şi tinde spre Dumnezeu; iar „asemănarea cu Dumnezeu“ este realizarea desăvârşirii prin conlucrarea harului cu eforturile omului, ajungând la îndumnezeire, sau părtaş al firii dumnezeieşti (II Petru 1, 4) prin împărtăşire sau participare. În celelalte texte, Apostolul Neamurilor spune că „păgânii au schimbat slava lui Dumnezeu celui nestricăcios, cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor» (Romani 1, 23). Adică, ei şi-au făcut idoli sau chipuri cioplite semănând cu oamenii, cu păsările, cu animalele - boi, tauri, vaci etc. - sau cu târâtoarele, cărora le ziceau zei sau dumnezei şi cărora le aduceau jertfe şi li se închinau, cum au făcut şi evreii cu viţelul de aur la scoaterea din Egipt şi cu alţi idoli (Moloh, Astartea etc.). Atragem atenţia că traducerea britanică a falsificat textul din Romani (1, 23), traducând intenţionat: „Şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor“, în loc de: ... „cu asemănarea chipului omului...“ ,cum spune expresia greacă. Fiindcă nu „icoana“ seamănă cu omul, ci chipul zugrăvit pe lemn. Se falsifică şi textul şi ideea textului în sens protestant. În alt text (Romani 5, 14), ne lămureşte că prin Adam moartea a devenit universală: „Ci moartea a împărăţit de la Adam până la Moise, şi peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip (tip) al Celui ce avea să vină“.

În aceeaşi epistolă, Apostolul explică faptul cum îngropându-ne tainic cu Hristos prin botez şi înviind împreună cu El, devenim altoiţi pe El. „Căci, dacă am fost altoiţi pe El, prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui“ (6, 5). Până a fi posibilă această altoire şi asemănare cu El prin moarte, fiindcă Legea era neputincioasă faţă de păcat, a trimis Dumnezeu pe Însuşi Fiul Său, în trup omenesc, spre a osândi păcatul. „«Pentru că ceea ce era cu neputinţă Legii fiind slabă prin trup - a săvârşit Dumnezeu trimiţând pe Fiul Său întru asemănarea trupului păcatului şi pentru păcat a osândit păcatul în trup» (Idem 8, 3). Se zice „întru asemănarea trupului păcatului“ pentru că, deşi Domnul Hristos a luat trup omenesc, a fost fără păcat, neavând nici păcatul originar - fiind născut de la Duhul Sfânt şi din Sfânta Fecioară Maria (Luca 1, 35), nici păcate personale (Ioan 8, 46; II Corinteni 5, 21 ; 1 Petru 2, 22; I Ioan 3, 5). Şi numai fiind fără păcat, a putut lua asupra Sa păcatele noastre şi prin moartea Lui pe cruce „să osândească păcatul în trup“, în acelaşi scop. Ultimul text paulin despre asemănare vorbeşte de kenoza Fiului, „Care Dumnezeu fiind în chip ... S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om“ (Filipeni 2, 6, 7), „S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până Ia moarte, şi încă, moarte pe cruce“ (v. 8). Termenul se mai întâlneşte şi în Apocalipsă (9, 7), unde se vorbeşte de asemănarea unor „lăcuste“ cu nişte cai pregătiţi de război. Alte texte în care se foloseşte cuvântul: „Când vă rugaţi, nu vă asemănaţi cu păgânii... că ştie Tatăl vostru Cel ceresc de ce aveţi nevoie“ (Matei 6, 8); sau: „Cine împlineşte cuvintele Mele se va asemăna bărbatului înţelept care a zidit casa pe stâncă (Matei 7, 24), iar cine nu le împlineşte se aseamănă bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip“ (Luca 6, 47-49). Pentru asemănarea omului bun cu pomul bun şi a omului rău cu pomul neroditor: Matei 7, 16-20; Luca 6, 43-45; - asemănarea cărturarilor şi a neamului iudeu cu copiii care şed în piaţă şi strigă către alţii: Matei 11, 16; Luca 7, 31-32; - asemănarea cărturarului, cunoscător al învăţăturii despre împărăţia cerurilor, cu gospodarul care scoate din vistieria sa (haine) vechi şi noi (Matei 13, 52). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan Mircea, EIBMBOR, 1995)