Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Vocabular religios

Vocabular religios

Data: 02 August 2008

- altar: jertfelnic, locul prezenţei lui Dumnezeu. Credincioşii intră în comuniune cu El prin rugăciunile şi jertfele materiale şi spirituale, care I se aduc pe altare, prin mijlocirea preoţilor (cf. Matei 5, 23; 23, 18; I Petru 2, 5) şi prin Hristos. Altarul arată, în acelaşi timp, cultul şi, respectiv, religia şi felul cum fiecare popor Îl adoră, presupunând: credinţă, preoţie, templu sau biserică şi jertfele materiale ce se aduc de preoţi. Jertfelnicul era, de obicei, o masă pătrată, făcută din lemn sau piatră, care se sfinţea prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea cu Sfânt Mir şi se stropea cu apă sfinţită şi cu sângele animalelor jertfite, devenind apoi „de mare sfinţenie“ (Ieş. 29, 21, 36-37; Evr. 9, 15-22). Din „marea sfinţenie“ ce avea el sfinţea pe cei ce se atingeau de el sau cele ce se aşezau pe el (Ieş. 30, 29, 40, 10; Matei 22, 19); sau pedepsea pe cei ce-l profanau (Num. 16, 32, 35; 26, 10; I Regi 5, 1-11; II Regi 6, 6-7; II Paralip. 16, 16-21). În vremea patriarhilor, altarul sau masa de jertfă pe care o ridicau undeva era locul arătării sau al întâlnirii cu Dumnezeu (Fac. 12, 7 -8; Ieş. 12, 15). Moi-se numeşte altarul înălţat du-pă înfrângerea lui Amalic „Domnul este scăparea mea“ (Ieş. 17, 15) Având forma unei mese, altarul este numit şi „Masa Domnului“ (Iez. 41, 22; 44, 16), cum se numeşte şi azi în biserică: „sfânta masă“. Altarul Vechiului Testament făcea parte din „Cortul Mărturiei“ (Evr. 9, 2), iar mai apoi, din templu. Altarul a fost tip sau prefigurare a Crucii nu ca formă, ci ca semnificaţie şi ca funcţiune pentru jertfă. De atunci, Sfânta Cruce a devenit nelipsită de pe şi din biserici. Iar sfânta masă din altar, încăperea de după catapeteasmă, înlocuind din Vechiul Legământ Sfânta Sfintelor, reprezintă Sfânta Cruce pe care S-a jertfit Hristos şi se aduce mereu jertfa nesângeroasă a Sfintei Euharistii. Pentru aceasta şi tronează, asupra mesei, marea Cruce a răstignirii, deosebit de alte cruci mici, puse pe ea. Altar este atât sfânta masă, cât şi încăperea care o conţine în Biserică. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan Mircea, EIBMBOR, 1995)