Vocabular religios

- analogie, asemănarea credinţei (Rom. 12, 6): Această expresie, ca şi cea din 12, 3, traduse amândouă prin „măsura credinţei“, indică însă aici (12, 6) cu totul altceva. În cap. 12 al Epistolei către Romani, Sfântul Apostol Pavel, dând îndemnuri la sfinţenie, are în vedere darurile duhovniceşti sau harismele - ca şi în textele paralele: 1 Cor. 12, 4-28 şi Efes. 4, 11-13 -, pe care le primeau unii credincioşi, date de Dumnezeu, sau „împărţite după măsura credinţei lor“ (Rom. 12, 3) spre a le folosi în interes comun „spre zidirea Bisericii“ (I Cor. 14, 4). Căci nu toţi aveau darurile speciale, sau cele extraordinare, cum erau proorocia, vorbirea în limbi, tălmăcirile etc. „Dar avem felurite daruri după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie să proorocim după asemănarea (analogia) credinţei“ (Rom. 12, 6). Vulgata traduce mai aproape de ideea autorului, prin „secundum rationem fidei“, adică după raţiunea sau regula credinţei. Proorocia era un dar special, de iluminare extraordinară, pentru a exprima clar învăţătura, însoţită adesea şi de revelaţii sau descoperiri neştiute, tainice, care aveau a se întâmpla în viitor. Încât, cei ce primeau acest dar aveau o dublă calitate: de „prooroci şi învăţători“ (cf. Fapte 13, 1). Apostolii aveau, totdeauna, în vedere pe „proorocii mincinoşi“ şi pe „învăţătorii mincinoşi“, care răstălmăceau şi falsificau dreapta învăţătură a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, „învăţătura sănătoasă“ (I Tim, 4, 1). Proorociile şi învăţăturile acelor prooroci şi învăţători mincinoşi le numeau Apostolii „Învăţături ale demonilor“ (I Tim. 4, 1). De aceea, se recomandă aici (Rom. 12, 6) ca proorocia sau învăţătura să se facă „după analogia (asemănarea) credinţei“ sau în conformitate cu întreaga învăţătură a Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii. Oricine învăţa sau proorocea ceva în contradicţie cu credinţa obiectivă a Bisericii, amestecând idei personale cu cele ale lui Dumnezeu, era un prooroc sau învăţător fals (cf. Fillion), căci strica „unitatea credinţei“ (Efes. 4, 13). De la această expresie şi idee s-a luat regula exegetică şi cea numită „analogia credinţei“, unul din principiile hermeneuticii de care trebuie să se ţină seama - în Ortodoxie - la interpretarea corectă a textelor Sfintei Scripturi, spre a le feri de erezii. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan Mircea, EIBMBOR, 1995)