„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Vocabular religios
- adormire şi a adormi (Matei 25, 5), sau a dormi, sau „odihna somnului“ (Ioan 11, 13) este starea în care omul doarme, sau abia s-a culcat şi l-a prins somnul. Ca substantiv, termenul e folosit o dată, şi e tradus prin „somn de odihnă“ (Ioan 11, 13), „Iar Iisus vorbise despre moartea lui (Lazăr), iar ei (apostolii) credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă“. Verbul însă este întrebuinţat de 15 ori, cu sensul de „a dormi“ (Matei 28, 13; Luca 22, 45; Fapte 12, 6); a adormi, cu somnul morţii, deci în sensul de a muri (Matei 27, 52; Ioan 11, 11-12; Fapte 13, 36; 1 Cor. 15, 6, 18, 20; 1 Tes. 4, 13, 15; II Petru 3, 4); şi a muri (Fapte 7, 60; I Cor. 7, 39; 11, 30; 15, 51). Dintre acestea, textelor traduse prin „a adormi“, de fapt, li s-a dat figurat acest sens, pentru că, în realitate, toţi cei indicaţi prin acest verb erau morţi. Dar, pentru că moartea este numită uneori „somn“ (cf. Marcu 5, 39), de aceea se zice că cei morţi au adormit, spre a învia în ziua cea de apoi;
- Adramit: amintit în Fapte 27, 2, era un oraş înfloritor, ca port al Misiei, din Marea Egee, situat în golful cu acelaşi nume, în faţa Insulei Lesbos din vestul Asiei Mici. Adramit era un centru comercial, fiind şi metropola districtului Asiei proconsulare şi sediul curţii cu juraţi (Jacquier). Adus aici din Cezareea, Apostolul Pavel, legat, este îmbarcat într-o corabie, în drum spre Roma, unde ceruse să fie judecat de Cezar, fiind însoţit de Aristarh din Tesalonic, unul dintre colaboratorii lui. - Adrias (Fapte 27, 27) nu e Adriatica, ci Marea Adrias sau Marea Ionică, cuprinsă între Sicilia, Italia (sudul ei), Grecia (Creta) şi Africa. Ptolomeu spune că Insula Creta era scăldată la vest de Marea Adrias (Jacquier). Pe această mare a mers corabia lui Pavel timp de paisprezece zile, luptând cu va-lurile şi naufragiind aproape de Insula Malta. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan Mircea, EIBMBOR, 1995)