Vocabular religios

homousios (gr. homoousios, lat. consubstantialiter: deofiinţă, consusbtanţial): termen teologic nebiblic, adoptat de Sinodul de la Niceea (325) pentru a defini identitatea de dumnezeire sau consubstanţialitatea dintre Cuvântul întrupat şi Tatăl. Termenul fusese deja folosit de Paul de Samosata, dar Sinodul local din Antiohia (268) l-a respins. Cel care a impus cuvântul homousios ca termen ortodox este Sf. Atanasie;

horepiscop: episcop „de sate“ sau „de ţară“, care, începând cu secolul al III-lea, activa în comunităţile creştine mai îndepărtate de oraşul de reşedinţă al episcopului eparhiot. A funcţionat până în sec. XI-XII;

ilft: pânză, de regulă de in, în care se înveleşte antimisul şi care simbolizează năframa cu care a fost legat capul lui Iisus Hristos când a fost înmormântat;

lapsi (lat.- cei căzuţi): acei creştini care s-au lepădat de credinţa creştină sub presiunea persecuţiilor;

Limonariu: culegere de întâmplări, experienţe duhovniceşti şi povăţuiri ale călugărilor care au trăit în mănăstirile din Orient între anii 550 şi 620. Se mai numeşte „Livada duhovnicească“;

limbi îngereşti: Sfântul Apostol Pavel le scrie corintenilor că mai presus de toate harismele este dragostea. „De aş grăi în limbi omeneşti şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunator“ (I Cor. 13, 1). Sfântul Vasile cel Mare explică expresia „limbi îngereşti“ astfel: „Că de am vieţui cu sufletul fără trup, îndată ne-am înţelege unii cu alţii din gânduri; dar fiindcă sufletul nostru acoperit cu învelitoarea trupului lucrează înţelegerile, are trebuinţă şi de numiri, ca să arate şi altora cele ascunse în adânc. Drept aceea, şi îngerii, ca nişte minţi fără trup vorbesc numai prin înţelegere unii cu alţii, fără a avea trebuinţă de limbă şi de cuvânt grăitor“;

luminânda: stihiră care se cânta duminica, la Utrenie, înaintea laudelor şi după canon; parafrazează textul uneia dintre cele unsprezece Evanghelii ale Învierii;

mandilion: tema iconografică care reprezintă figura lui Iisus Hristos pe o năframă; este cunoscută şi sub denumirea de „Sfânta Faţă“, năframa Sfintei Veronica;

Minei: carte bisericească ortodoxă în care sunt indicate, pe luni şi pe zile, slujbele religioase;

Minologhion: carte bisericească ortodoxă care cuprinde numele şi vieţile sfinţilor, pe zile şi pe luni;

neuma: semn de notaţie muzicală, constând din puncte şi virgule fără portativ, folosită în Evul Mediu, mai ales pentru cântecele liturgice; fraza muzicală a cărei ultimă silabă se prelungeşte sau care este cântată fără cuvinte. (pr. prof. Ene Branişte, prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, pr. prof. dr. Ion Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă)