„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Vocabular religios
podobie (gr. podobena = normă, model) sau prosomie (gr. prosomios # asemănător): este, în muzica bisericească, o stihiră cu melodie tip, model, după care se execută toate cântările bisericeşti. Fiecare din cele opt glasuri îşi are prosomia (podobia) sa, care se însemnează deasupra imnelor ce trebuie cântate întocmai cu prosomia notată. Până la trecerea pe note a imnelor, melodia se păstra prin tradiţie;
pogorământ: „dezlegare duhovnicească“ ce se dă de către un episcop, pentru situaţii mai simple, sau de către Sinodul Bisericii, pentru probleme mai grele, făcându-se prin aceasta, excepţie de la anumite rânduieli şi canoane ale Bisericii (ex. Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, care se săvârşeşte în zilele stabilite din Postul Mare, multă vreme, la început, se săvârşea seara, astfel încât creştinii să poată ajuna în aceste zile de post, iar spre seară să se poată împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului; mai târziu, din cauză că unii creştini nu mai puteau ajuna sau nu mai puteau veni seara la Sf. Liturghie, Biserica a dat „pogorământ“ sau îngăduinţă duhovnicească, aşa încât ea are loc dimineaţa) (pr. prof Ene Branişte, prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase)