„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
22 Noi, 2024
Vocabular religios
orar (1): în partea occidentală, el se numea stola (stolh = veşmânt lung, fâşie de pânză care se târăşte pe pământ şi care e legată de corp). Orarul diaconal arată atenţia pe care trebuie să o avem la sfintele slujbe. unii specialişti consideră că denumirea de orar vine de la oro # mă rog, căci prin acest veşmânt se dă semnalul de rugăciune. Adică diaconul cere preotului să înceapă slujba, să dea binecuvântarea pentru începerea slujbei. Orarul se ţine cu cele trei degete mari de la mâna dreaptă. Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, orarul diaconal închipuie aripile subţiri ale îngerilor, pentru că diaconii închipuie pe sfinţii îngeri care înconjoară pe Domnul, închipuit de preotul sau ierarhul slujitor.
sacos (2): haină în formă de sac, ca şi stiharul, cu mâneci scurte însă şi mai scurtă decât stiharul, pe care o îmbracă arhiereul la Sfânta Liturghie. Arhiereul îmbracă sacosul peste stihar, apoi mânecuţele, epitrahilul şi brâul, ca să slujească Sfânta Liturghie. Acest veşmânt liturgic nu a existat în vechime, ci episcopii se îmbrăcau numai cu felon; sacosul a intrat ca veşmânt liturgic, între veşmintele ierarhului, în Moldova, în 1425, când împăratul bizantin Ioan Paleologul a dăruit mitropolitului Iosif al Moldovei un sacos. stihar (5): veşmântul lung al diaconului, şi-a primit numele de la sticon = rând, şir, pentru că diaconul e cel care rosteşte ecteniile, cererile multiple de rugăciune integrate într-un tot unitar liturgic. În partea occidentală a Bisericii Ortodoxe, stiharul răsăritenilor se numea alba sau tunica albă. (pr. prof Ene Branişte, prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase)
