„În vremea aceea a auzit regele Irod vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, și zicea că Ioan Botezătorul a înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Alții însă ziceau că
Vocabular religios
epitrahil (evpitrachlion, de la evpi + trachlon = pe grumaz, pus în jurul gâtului, la gât): în partea occidentală, el se numea stola. Epitrahilul închipuie jugul învăţăturii lui Hristos pe care îl poartă preotul şi ierarhul;
felon (felwnhn, de la fainw = acopăr): veşmânt lung şi fără mâneci, ca un fel de pelerină; împreună cu stiharul, felonul este unul dintre cele mai vechi veşminte liturgice, mai ales că el făcea parte din costumul clericilor în viaţa din afară, precum se vede din Epistola a Doua către Timotei (4, 13) şi din alte scrieri de mai târziu. Închipuie puterea lui Dumnezeu, cea care cuprinde toate câte există, sau hlamida, veşmântul batjocurii cu care a fost îmbrăcat Domnul după ce a fost flagelat şi era dus să fie răstignit. mânecuţe (evpimanikia) sau rucavite: acest articol vestimentar a apărut între veşmintele preoţeşti în secolul al VI-lea d. Hr. Mânecuţele sunt proprii atât preotului, cât şi arhiereului, cu deosebirea că aceştia le pun peste capătul mânecilor stiharului, strângându-le cu ele, spre a nu fi stingheriţi în lucrările sfinte, iar nu ca diaconii, peste manşetele reverendei, şi deci pe sub mânecile stiharului. Aşa precum rezultă din spiritul textelor ce se recită la punerea lor (Ieş. 15, 6 şi Ps. 118, 73), mânecuţele simbolizează în general puterea întăritoare dată de Dumnezeu liturghisitorilor de a săvârşi toate cele ale serviciului divin. (pr. prof Ene Branişte, prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase)



.jpg)


