Vocabular religios

antifon (gr. to antifonon = răspuns la un verset psalmodic): antifoane se numesc acele cântări intercalate printre ecteniile din prima parte a Liturghiei catehumenilor; ele reprezintă resturi ale psalmilor 81, 82 şi 94, cântate odinioară în întregime, în această parte a slujbei liturgice. Fiind cântate în mod antifonic (alternativ) de către cele două strane, aceşti psalmi s-au numit psalmi antifonici. Cu timpul, la sfârşitul fiecăruia dintre aceşti psalmi, au început să se cânte, ca încheiere, câte un imn nou, de inspiraţie creştină, şi anume: „Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi!“, după Ps. 91 (primul psalm antifonic), „Pentru rugăciunile sfinţilor Tăi, miluieşte-ne pe noi, Doamne!“, după al doilea, şi imnul „Unul născut“ şi „mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce eşti minunat întru sfinţi, pe noi, cei ce-Ţi cântăm Aliluia!“

apolis (gr. apolisis = eliberare): rugăciune de încheiere a slujbei divine, când credincioşii erau liberi să plece; apolisul se face printr-o formulă de binecuvântare pe care preotul o rosteşte în faţa uşilor împărăteşti. La sfârşitul Sfintei Liturghii, preotul îi miruieşte pe credincioşi după apolis: „Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toţi, cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni… Slavă Ţie, Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie… Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi!“ Apolisul se face la toate slujbele. Apolis se mai numeşte şi Odovanie, adică ultima zi de slujbă a după-serbării care urmează praznicelor împărăteşti şi marchează sfârşitul, dezlegarea sărbătorii. În limba slavonă, otpys # otpust. În tradiţia liturgică românească se folosesc ambii termeni, şi apolis şi otpust, pentru binecuvântarea finală a slujbei.

catavasie (gr. catavasis = pogorâre/coborâre): este irmosul care cuprinde primele strofe sau stihiri ale fiecărei ode din anumite canoane. Fiecare praznic îşi are catavasiile lui, formate din irmoasele odelor din canonul sărbătorii respective. Numele de catavasie (scoborâre) vine de la faptul că, în timpul acestei cântări, în vechime, cântăreţii bisericeşti ai ambelor strane ale bisericii coborau în mijlocul bisericii pentru a cânta împreună această cântare. Catavasiile sunt slujbe legate de Învierea şi pogorârea lui Hristos în iad.

irmos (gr. irmos = legător): prima strofă dintre cele două ode care compun un canon; irmosul serveşte ca model pentru celelalte strofe (stihiri) ale odei, cărora le dă şi melodia şi numărul de versuri şi silabe din care se compun. Irmosul serveşte ca model de cântare şi ca legătură a odelor dintr-un canon. Totalitatea irmoaselor din odele unui canon formează un fel de rezumat sau extras al canoanelor şi poartă numele de catavasie.