Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Vocabular religios

Vocabular religios

Data: 12 Aprilie 2008

ipsoma (gr. ipsoma = înălţare): slujbă la parastasul trupurilor neputrezite: „să ridice şi ipsomă întru ajutorul tuturor“ (text din „Prăvilioară“, Bucureşti, 1781, f. 28);

linţoliu (lat. linteolum = bucată de pânză): giulgiu, pânză cu care se acoperă mortul când este aşezat în sicriu;

paos (sau paus) (de la lat. pauso,-are, gr. pauso = a înceta, pavla = oprire, încetare): vinul pe care preotul îl toarnă peste trupul mortului la cimitir, lângă groapă, înainte de a se închide sicriul, zicând: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă vei curăţi“ (Ps. 50, 8);

podul (mortului): se numeşte bucata de pânză care acoperă faţa mortului; pod se numeşte şi fâşia de pânză care se aşterne la răscrucile drumului, în faţa cortegiului mortuar (obicei creştin în Moldova);

pomneaţă (slv. pomiatu): batistă sau bucată de pânză la capătul căreia (unul din capete) se leagă un ban, şi care se împarte cu o lumânare aprinsă pentru mort, în timpul când se face în biserică slujba de înmormântare;

prinos: ofrande care se aduc la biserică şi se împart pentru cei morţi (pâini, fructe etc.) colac care se dă preotului la înmormântare (în Ardeal, Bucovina, îndeosebi);

sărindar (gr. mod. i sarantaria = grup de patruzeci; slv. soroc): pomenire nominală a unui mort (sau a unui pomelnic întreg) la 40 de Liturghii în şir, mai ales în primele 40 de zile după moartea cuiva; se întemeiază pe credinţa populară că în a 40-a zi de la moarte, după ce sufletul a străbătut vămile văzduhului şi a vizitat raiul şi iadul, se înfăţişează la judecata particulară, pentru a i se hotârî soarta provizorie, până la Judecata de Apoi, soartă care se poate uşura, prin rugăciunile şi milosteniile făcute de cei vii pentru cei morţi. La sfârşitul celor 40 de Liturghii, se face Liturghie specială, cu parastas. Un fel de sărindar sunt şi aşa-numitele capete sau căpeţele (se fac mai ales în Muntenia şi Dobrogea), care constau în aducerea la biserică sau direct la mormânt, spre pomenirea mortului, a unei colivioare, cu un colac sau covrig mai mare (numit căpeţel), vin şi lumânare. Preotul face parastasul pe scurt (trisaghion) şi stropeşte mormântul cu vin;

sâmbăta (ebr. „odihnă“): ziua creării omului. În ziua aceasta, Iisus aflându-Se în mormânt, după răstignirea Sa, Biserica creştină face pomenirea morţilor, deoarece ei s-au odihnit de toate cele pământeşti.