Ziua Domnului

În vremea aceea, mergea Iisus, într-o zi de sâmbătă, printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. Iar El le-a zis: Au n-aţi citit ce-a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului şi a mâncat pâinile punerii înainte, care nu se cuveneau lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoţilor? Sau n-aţi citit în Lege că preoţii, sâmbăta, în templu, calcă sâmbăta şi sunt fără de vină? Ci grăiesc vouă că mai mare decât templul este aici. Dacă ştiaţi ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi. Că Domn este şi al sâmbetei Fiul Omului. (Matei 12, 1-8)

***

Fariseii, educaţi în spiritul legilor Vechiului Testament, s-au scandalizat când, într-o zi de sâmbătă, ucenicii Domnului Iisus Hristos smulgeau spice şi le mâncau. Era interzisă orice activitate fizică în ziua odihnei. Accentul cădea pe respectul datorat lui Dumnezeu prin participarea la rugăciune şi la jertfele care se aduceau. Însă, în faţa lor Se afla Fiul lui Dumnezeu, Cel care poate să lege şi să dezlege ziua sâmbetei. Iudeii serbează sâmbăta ca amintire a ieşirii din robia egipteană. Sunt unii care se numesc creştini, deci urmaşi ai Domnului Hristos, însă ţin ca zi de odihnă sâmbăta. Pentru un creştin importantă este ziua duminicii, ziua în care Mân­tui­torul a Înviat şi ziua în care S-a pogorât Sfântul Duh. Ziua du­mi­nicii este ziua Învierii Domnului Hristos. Cei amintiţi nu muncesc sâmbăta, când iudeii au ieşit din robia egipteană, însă muncesc în mod ostentativ duminica, zi în care Domnul Hristos a înviat. Se spune: într-o minte strâmbă, şi-un lucru drept se strâmbă!