"Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul." (Psalmul 33, 18)
Cum oare aş putea să îi explic cuiva care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu că El este bun şi drept cu oamenii? Căci imediat mi-ar spune: "Cum Dumnezeul tău e bun şi drept când drepţii plâng şi păcătoşii se veselesc, când oamenii buni sunt răsplătiţi cu rău, iar cei ce fac rău au parte de bine?"
Sfântul Vasile cel Mare spune: "Cel ce zice că nu s-ar cuveni ca dreptul să aibă necazuri, nu spune altceva decât că nu se potriveşte unui atlet să aibă adversar. Dacă atletul nu se luptă, ce pricini de cunună ar mai avea?"
Nu-i este oare uşor celui ce înoată în direcţia curgerii râului? Căci el se lasă purtat de ape şi toate par a-i merge strună. Căci diavolul celui ce l-a luat de partea sa nu-i mai pune piedici şi îl lasă să meargă cu uşurinţă pe calea sa păcătoasă, în timp ce dreptului ce înoată contra curentului îi pune piedici, îl ispiteşte şi îl necăjeşte, sperând că astfel îl va întoarce de la Dumnezeu. Scriptura zice: "Calea păcătosului este netezită cu pietre, dar la sfârşitul ei este groapa iadului" (Eccl. 21, 11).
Dumnezeu permite răul în viaţa drepţilor pentru că aceştia, fiind mai puternici decât ispitele şi trecându-le, cununa mântuirii să le fie podoabă de şi mai mare preţ. Domnul nu-i lasă pe aceştia, ci le-a dat pe Însuşi Fiul Său ca Ajutor şi Mântuitor.
