Credința creștină, prin glasul Părinților duhovnicești, ne recomandă să nu căutăm suferința, să nu o dorim și să nu o cerem. Dar aceiași Părinți, înzestrați de Dumnezeu cu darul
Credința creștină, prin glasul Părinților duhovnicești, ne recomandă să nu căutăm suferința, să nu o dorim și să nu o cerem. Dar aceiași Părinți, înzestrați de Dumnezeu cu darul
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 161 „Totdeauna trebuie să ne temem când păcătuim, dar mai cu seamă atunci când nu avem
Veacul XX a fost unul încărcat de evenimente istorice. Astăzi, la atâtea decenii distanţă, generaţiile actuale se confruntă cu perspectiva confuză în care acelea sunt proiectate. Încercăm să pătrundem cu
Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu
Răbdarea în vremuri de încercare presupune asumarea și acceptarea suferinței, fără revoltă sau întristare, ci cu credință neclintită în Dumnezeu și cu nădejde puternică în ajutorul Lui. Răbdarea
Doamne, norii negri ai nenorocirilor se îngrămădesc asupra capului meu și întristările chinuitoare mă îngrozesc. Dar, deși sufăr, nu cârtesc, preabunule, de vreme ce Tu ești întotdeauna sprijinitorul meu
În Duminica a 3-a din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a slujit Sfânta Liturghie în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. Slujba
Ieri, 16 august 2017, când Biserica Ortodoxă Română i-a prăznuit cu mare cinste pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, Mănăstirea Zosin din judeţul Botoşani a îmbrăcat haine de sărbătoare. Sute de credincioşi
În tradiţia oraşului Fălticeni s-a instituit obiceiul ca, în a doua zi a Sfintelor Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, să fie aşteptat cu mare bucurie în Parohia
Cred că mulţi dintre dumneavoastră aţi auzit cuvintele acestea: „Ceea ce nu te doboară te face mai puternic". Sunt vorbe aspre, fără îndoială, însă adevărate. Viaţa nu ar fi aceeaşi fără
Cu toţii fugim de necazuri în viaţă. Aşa se roagă şi Biserica: „Şi ne izbăveşte pe noi de tot necazul, mânia, primejdia şi nevoia…“ Până la un punct, această fugă este fi
Sfintele slujbe din a doua săptămână a Postului Mare reiau bine cunoscuta temă a „postului duhovnicesc“. Stihirile de la Stihoavna Utreniei zilei de joi arată că vremea postului este
Răspunsuri oferite de pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teşu, Facultatea de Teologie Ortodoxă "D. Stăniloae" Iaşi. Părinte profesor, Biserica noastră propovăduieşte o credinţă a suferinţei? Ortodoxia nu este,
Sute de credincioşi au participat ieri la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan în parohia Poiana Largului - Lunca, Protopopiatul Ceahlău. Biserica acestei parohii a ars în urmă
Preacucernice părinte Vasile Gavrilă, cât de importantă este rugăciunea de mulţumire? Rugăciunea de mulţumire este pe primul plan, fiind cea mai importantă rugăciune. Ea este rugăciunea care ar trebui să ne
Necazurile fac parte din taina iconomiei mântuirii noastre. Mântuitorul Hristos ne spune că aici, pe pământ, vom avea necazuri, însă important este să nu deznădăjduim, ci să ne punem toată încrederea în
Teologia necazurilor îmbracă două aspecte: ispitele din partea poftelor şi încercările prin dureri şi necazuri. Ambele noţiuni, de "ispită" şi "încercare", sunt redate prin grecescul "peirasmós". Asociem
"Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare, neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd
Preacucernice Ioan Necula, cum trebuie să privim suferinţa şi necazurile din această lume? În general, oamenii sunt tentaţi să vadă în astfel de încercări mânia lui Dumnezeu asupra lor, faptul că Dumnezeu
"Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul." (Psalmul 33, 18) Cum oare aş putea să îi explic cuiva care nu-L cunoaşte pe Dumnezeu că El este bun şi drept cu oamenii? Căci
Buna ziua... Aş vrea să vă întreb ceva ce mă nelinişteşte... am citit în Biblie şi scria că noi trebuie să fim purtători de cruci, nu făcători... Cum este asta...??? Trebuie să ne purtăm crucea în