Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, pp. 237-238 „(...) (Dumnezeu - n.n.) înfățișează îndată ca
Izbăvirea vine de la Dumnezeu
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XLV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 521
„Dumnezeu este adăpostul și puterea noastră, ajutor întru necazurile care vin asupra noastră din belșug (Psalmul 45, 1). Orice om are nevoie de mult ajutor din pricina slăbiciunii pe care o are din fire, fiindcă multe lucruri rele și dureroase cad asupra lui. Precum [omul] care caută izbăvire în toate împrejurările grele fugind în vreun loc [unde se află] un azil pentru refugiu sau adăpostindu-se pe un vârf înalt, înconjurat de un zid puternic, din pricina năvălirii dușmanilor, tot așa [acesta] se refugiază la Dumnezeu, socotind statornicia întru El singura lui odihnă. Dar, pentru că este mărturisit de către toți că izbăvirea [vine] numai de la Dumnezeu, vrăjmașul a adus [între oameni] multă rătăcire și confuzie privind liberul arbitru al celui ce se mântuiește. Așadar, [diavolul], uneltind ca un vrăjmaș împotriva oamenilor, îi înșală iarăși pe cei împotriva cărora a uneltit [și-i face] să se adăpostească la el ca la un paznic, așa că răul care îi învăluiește este îndoit: sau sunt prinși prin silnicie, sau sunt pierduți prin înșelăciune. Din această pricină, necredincioșii își caută adăpost la demoni și la idoli, pentru că au pierdut cunoașterea adevăratului Dumnezeu din cauza confuziei pe care diavolul a adus-o [în cugetul lor]. Dar greșesc și cei care cunosc pe Dumnezeu, pentru că greșesc în a face deosebire între lucruri; de aceea adresează cereri nesăbuite pentru cele pe care le cred de folos; și cer unele [lucruri socotite drept] bune și care adeseori nu sunt spre câștigul lor și fug de altele [socotite drept] rele și care uneori le aduc mare folos. De pildă: este bolnav cineva? Se roagă pentru sănătate, ca să se mântuiască de boala dureroasă. A pierdut cineva bani? Se mâhnește mult din pricina pagubei. Dar, adeseori boala aduce folos, când educă pe cel păcătos, precum și sănătatea devine vătămătoare când ajunge merinde pentru păcate în cel ce o are.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)