De ce îngăduie Dumnezeu suferința?

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 236, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 383

„Mă vei întreba cum privim noi întâmplările obișnuite și indiferente, dacă sunt dirijate de un destin orb sau de dreapta pronie a lui Dumnezeu? Răspundem: Sănătatea sau boala, bogăția sau sărăcia, cinstea sau rușinea nu fac buni pe cei la care se află ele și nu fac parte din lucrurile care sunt bune de la natură, ci cele dintâi, întrucât ele ne aduc în viață o oarecare plăcere, sunt de preferat contrarelor lor și prezintă o oarecare valoare. Desigur, aceste stări sunt lăsate unora ca preț al dreptății, cum a fost cazul cu Avraam sau Iov și alții de felul lor. Pentru cei răi însă, ele au fost lăsate ca îndemn spre îmbună­tă­țirea vieții lor, așa încât cel care și după o astfel de dovadă de bunătate a lui Dumnezeu tot mai persistă încă în răutate își va atrage în mod neîndoielnic osânda. Desigur că omul drept, chiar dacă are bogății, nu-și leagă inima de ele, nici nu le caută atunci când nu le are. Căci el nu-i lăsat să se bucure de cele ce i s-au dat, cât mai ales să le dăruiască. Nici unul din cei inteligenți nu dorește în chip nebun încurcăturile pe care le provoacă împărțirea averilor străine, afară doar de cei cărora le place să fie lăudați de toată mul­țimea admiratorilor și susținătorilor și mai ales aceștia să fie dintre oamenii de vază. Cei drepți însă socotesc boala ca pe o luptă, în urma căreia se așteaptă să primească mari coroane pentru răbdarea lor. Dar a socoti pe altcineva decât pe Dumnezeu drept cârmaci în astfel de cazuri e un lucru nu numai nebunesc, ci și lipsit de pietate.”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XLVIII, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 277

„De ai crede că rănile cele veșnice și nevindecabile ale sufletului nemuritor și bolile sale cauzate de viciu sunt vindecate de Hristos, tu ai crede că El poate să vindece și relele, și bolile trecătoare ale trupului, și numai către El ai alerga, trecând cu vederea leacurile și îngrijirea doctorilor. Dat fiindcă acela care a făcut sufletul a făcut și trupul, Cel ce vindecă (sufletul) cel nemuritor, acela poate să vindece și trupul, bolile și suferințele cele vremelnice.”

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 42, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 101

„Dacă te rogi din locul în care te afli şi dacă bolnavul crede că prin rugăciunile tale va fi ajutat, i se vor împlini toate după dorința lui.” 

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 161

„Totdeauna trebuie să ne temem când păcătuim, dar mai cu seamă atunci când nu avem necazuri. Dacă Dumnezeu ne-ar pedepsi pentru fiecare păcat în parte, pedeapsa ne-ar fi ușoară; dar când rabdă îndelung pentru fiecare păcat ce săvârșim, ni se strânge mai mare osândă, de stăruim în astfel de păcate.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XLIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, pp. 297-298

„... Să nu ne descurajăm nici­o­dată în necazuri, nici să ne necăjim urmând gândurile noastre, ci să arătăm multă răbdare, hrăniți de nădejde, știind că Stăpânul nostru cel iscusit, chiar dacă ne lasă să încercăm neca­zurile, totuși nu ne trece cu ve­derea, ci vrea să ne încununeze strălucit luptele noastre. Așa au strălucit toți sfinții. De aceea și apostolii ziceau: Prin multe necazuri trebuie să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu (Fapte 14, 22). Însuși Hristos spunea ucenicilor Săi: Cei care vor să trăiască evlavios în Hristos, vor fi prigoniți (II Timotei 3, 12). Să nu ne mirăm, nici să ne supărăm, ci cu toată bărbăția și răbdarea să suferim necazurile care vin peste noi! Să nu ne uităm la necazuri, ci la câștigul pe care-l culegem aici. Că neguțătoria duhovnicească este aceasta. Și după cum cei care vor să adune bani, cei care se îndeletnicesc cu neguțătoria nu-și pot mări altfel averea decât îndurând pe uscat și pe mare multe primejdii - că trebuie neapărat să înfrunte ­atacurile tâlharilor și ale pira­ților - și totuși sunt gata să înfrunte aceste primejdii cu dragă inimă, că nădejdea câștigului îi face să nu țină seamă de primejdii - tot așa și noi, gândindu-ne la ne­guțătoria noastră cea duhov­ni­cească și la bogăția pe care o strângem de pe urma necazu­rilor, se cuvine să ne bucurăm și să ne veselim, să nu ne uităm la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd...”

(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)