Păstrarea Sfintei Împărtășanii - aspecte liturgice și pastorale

Cu toții știm că Sfânta și Marea Joi este ziua în care, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, săvârșită unită cu Vecernia, se pregătesc nu doar unul, ci două Sfinte Agnețe, care se transformă în Sfântul Trup al Mântuitorului Iisus Hristos. Îmbibat cu Sfântul Sânge, unul dintre ele se păstrează până în dimineața zilei de marți a Săptămânii Luminate, când, după o rânduială specială, se sfărâmă și se usucă, urmând să fie păstrat în Sfântul Chivot, pe Sfânta Masă, până la Sfintele Paști din anul următor.

Liturghierul, ca și Tipicul sau Penticostarul, prescrie detaliat felul în care preotul sfărâmă și usucă Sfântul Agneț. E adevărat că, atunci când cineva e curios să vadă care sunt prescripțiile referitoare la acest lucru, pe lângă evlavia solicitată slujitorului, poate constata și „recuzita” surprinzătoare pentru vremurile moderne: cărămidă nouă, piatră curată, oală de lut/aramă sau cărbunii aprinși. Ultimele ediții ale cărților de cult au adăugat o paranteză care „salvează” puțin impresia de arhaicitate exagerată a procedurii: „la bisericile cu lumină electrică, se poate folosi o plită electrică pentru uscare”. E de la sine înțeles că electricitatea este prezentă în majoritatea bisericilor și că ceea ce acum este scris în paranteză constituie metoda principală folosită de slujitorii sfintelor altare pentru uscarea Sfântului Agneț. Nu ar strica o adaptare a îndrumărilor, care să îi ajute pe preoți și să îi ferească de greșeli.

Ceea ce reținem este grija deosebită pe care trebuie să o avem ca Sfintele Taine să fie pregătite astfel încât să se păstreze în Sfântul Chivot tot anul, fără să existe pericolul degradării lor în vreun fel, prin mucegăire sau într-un alt mod.

De ce le păstrăm? În cărțile de cult apare indicația: „pentru bolnavi”. În limbajul bisericesc comun, formula e puțin extinsă: „pentru copii/bătrâni și bolnavi”. Evident, este vorba de copiii nou-botezați sau de cei aflați în primejdie de moarte, de regulă înaintați în vârstă. Într-un cuvânt, ea e folosită în „cazuri speciale”.

Practica nu e deloc nouă. În primele veacuri, când rara împărtășire cu Sfintele Taine nu cunoștea anormala generalizare de astăzi, întâlnim numeroase mărturii despre practica împărtășirii în afara Sfintei Liturghii, uneori chiar în mediul familial sau, mai ales, în perioadele de retragere a pustnicilor. În afara mărturiilor patristice, e cunoscută și men­ționarea acestei practici de către canonul 101 al Sinodului Trulan, care amendează „slava deșartă” a creștinilor bogați, care veneau în biserici cu diferite cutii din aur, ca să primească și să transporte Împărtășania, făcându-i pe cei săraci să se simtă stânjeniți. Vă recomand un lămuritor studiu științific pe această temă, al părintelui profesor Dumitru Vanca, intitulat „Rezerva Euharistică”, apărut la Alba Iulia în 2014.

Ne interesează dacă, în afara acestei metode sau rânduieli de păstrare a Sfintelor Taine în afara Sfintei Liturghii, mai există și o alta. Mai ales că am întâlnit în unele biserici practica păstrării permanente pe Sfânta Masă a unui potir în care se află Sfânta Împărtășanie. E oare corectă această practică? Nu cumva riscul alterării și, implicit, al necinstirii Sfintelor Taine este extrem de ridicat? Răspunsul la o astfel de întrebare nu poate fi decât unul afirmativ.

Cel mult, așa cum se întâmplă uneori, se poate păstra Sfântul Potir cu Sfintele Taine, doar un timp limitat, pentru cazurile speciale din ziua respectivă. Interesant este că există și mențiunea păstrării până a doua zi.

În studiul pe care l-am recomandat mai sus, e citat un text al lui Iacob din Edesa, de la începutul secolului al VIII-lea, care interzice păstrarea Euharistiei pentru a doua zi, cu excepția cazurilor când e nevoie pentru cei grav bolnavi sau care ajunează. Iată ce spune:

„Nu este permisă sub nici o formă păstrarea Potirului pentru ziua următoare, de teama de a nu se altera, fiindcă se face vinovat cel ce l-a lăsat. [...] (Totuși) se păstrează pentru cei bolnavi grav, cei suferinzi care trebuie să primească Euharistia înainte de a pleca din această viață sau chiar pentru cei care ajunează și-și prelungesc ajunarea până seara târziu. În afară de aceste cazuri nu este permisă păstrarea Potirului pentru ziua următoare”.

De asemenea, Liturghierul prevede că se pot păstra până a doua zi Sfintele Taine, „pentru vreo întâmplare de moarte”, doar „unde se săvârșește Dumnezeiasca Liturghie în toate zilele”, adică în mănăstiri.

Având în vedere că avem Sfintele Taine uscate, în Sfântul Chivot, putem considera că și excepțiile întâlnite la Iacob din Edesa sau în povățuirile de la finalul Liturghierului nu-și mai găsesc astăzi justificarea.

Mai mult, păstrarea permanentă pe Sfânta Masă a Euharistiei uscate îmbibată cu vin într-un potir, eventual cu o linguriță în el, acoperit cu un procovăț, poate duce foarte ușor la alterarea ei. Iar acest lucru, pe lângă faptul că este în contradicție cu rânduielile liturgice, constituie un motiv de aspră pedepsire a slujitorului, căruia îi sunt adresate cuvintele din Liturghier: „Dacă [...] le vei lăsa să se strice, vei greși de moarte și sub vinovăția caterisirii vei cădea”.

Ar mai trebui menționat un lucru. „Primejdia de moarte” despre care citim în Liturghier nu trebuie confundată cu comoditatea unora de a se împărtăși în afara Sfintei Liturghii, fără motive bine întemeiate. Mai ales în această perioadă, a Postului Mare, mulți doresc să primească rapid Sfintele Taine, uneori petrecând în biserică nu mai mult de câteva minute. Același lucru se întâmplă și cu copiii care sunt împărtășiți în drum spre parc sau spre mall, în dimineața zilei de duminică. Imaginea celor care vin să primească Sfânta Împărtășanie și nu participă la Sfânta Liturghie, tineri sau vârstnici, este o provocare pastorală căreia suntem datori să-i răspundem fără amânare și cu deplină responsabilitate.