Este bine cunoscut faptul că prin Taina Sfintei Cununii, bărbatul şi femeia, legaţi prin iubirea ce şi-o poartă unul altuia, primesc binecuvântarea lui Dumnezeu pentru a întemeia o familie creştină. De asemenea, se cunoaşte că săvârşirea Cununiei nu poate avea loc fără prezenţa naşilor, adică a acelor creştini ce vor deveni părinţii spirituali sau sufleteşti ai noii familii.
Raţiunea afirmaţiei de mai sus este legată de caracterul comunitar al Bisericii. Mântuirea, după învăţătura Bisericii, nu se poate obţine de unul singur. Avem nevoie de călăuzitori, de povăţuitori, de oameni care să ne ajute la lămurirea unor situaţii, precum şi pentru a ne indica în momente-cheie poziţia pe care trebuie să o adoptăm. Acest lucru nu înseamnă însă o dependenţă totală de cei din jur şi implicit o încurajare a neimplicării personale. Numai că privind înţelesul tainic al căsătoriei putem afla scopul unor asemenea gesturi. Drumul pe care mirii încep să-l parcurgă, odată cu primirea Cununiei, este unul de cele mai multe ori anevoios şi necesită, pe lângă indiciile şi sfaturile oferite de Biserică, şi implicarea naşilor aleşi, deoarece aceştia, din poziţia pe care o ocupă (de familie creştină deja formată), pot fi capabili să-i îndrume, în primul rând prin exemplul vieţii lor.
De aceea, alegerea naşilor de Cununie trebuie împlinită cu cea mai mare seriozitate şi răspundere, fiind un moment important pentru noua viaţă a mirilor. Naşii nu vor fi aleşi pe principii economice, materialiste sau pentru dobândirea unor foloase sau relaţii. Există, din păcate, mulţi creştini care în locul unor îndrumători spirituali adecvaţi îşi aleg naşi persoane cu influenţă în viaţa politică sau socială, sau cu o stare financiară pe măsură. Naşii care însoţesc mirii pe noul drum al vieţii devin adevăraţi martori şi garanţi ai seriozităţii angajamentelor reciproce luate de viitorii soţi şi ai trăiniciei legăturii lor. Naşii de Cununie, pe lângă faptul că trebuie să fie ortodocşi, trebuie să aibă o vieţuire creştinească exemplară, fiind mai în vârstă decât mirii, purtându-se faţă de miri ca nişte părinţi şi învăţători ai lor. Sarcina naşilor trebuie să vizeze întărirea noii familii prin sfaturile lor şi printr-o susţinere spirituală deosebită. Dialogul dintre miri şi naşi va fi caracterizat de un dinamism firesc, sincer, încununat de rugăciunea reciprocă. Susţinerea materială a naşilor este benefică pentru noua familie, dar a face din acesta un principiu vital în alegerea lor denaturează înţelesul creştin al Cununiei.
