Icoana „Acoperământul Maicii Domnului” este reprezentată în tehnica fresco, pe frontonul bisericii celei mari de la Mănăstirea Polovragi, având dimensiunea 2,80 m/ 2,80 m. Încadrându-se întocmai în cromatica întregului ansamblu pictural, icoana iese în evidență prin acuratețea stilului brâncovenesc. Desfășurată într-o armonie perfectă de formă și culoare, de praznicul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului de la Polovragi, icoana presupune o întreită interpretare iconografică: cromatică, simetrico-participativă și teologică.
Sfaturi practice în biserică: Atitudinea credincioşilor la slujbele deniilor
În ultima săptămână de nevoinţe sufleteşti şi trupeşti din perioada Postului Mare, rânduielile liturgice legate de această perioadă sunt bogate în slujbe specifice, dintre care cele mai cunoscute sunt deniile. Acestea au la bază rânduiala utreniei, adaptată şi presărată cu texte ce au rolul de a ne sădi în suflete însemnătatea Săptămânii Patimilor: suferinţele Mântuitorului premergătoare Sfintei Învieri. Aceste denii încep a fi săvârşite încă din seara de Florii (mâine seară), fiecare zi având un mesaj pe care credinciosul practicant al cultului este chemat să-l descopere. Participarea activă la săvârşirea acestor slujbe devine imperioasă şi absolut necesară pentru înţelegerea Învierii Domnului.
Creştinul ce nu parcurge alături de Mântuitorul Hristos întregul drum al Patimilor va avea o imagine incompletă şi deformată despre Înviere. Nu se poate ajunge la Înviere fără Săptămâna Patimilor. De aceea, atitudinea acestora la oficierea deniilor va fi caracterizată de o atenţie sporită în ceea ce priveşte conţinutul slujbelor, şi nu doar o participare pasivă, realizată dintr-o simplă tradiţie sau obicei străbun şi nicidecum cu gânduri superstiţioase sau altele asemenea. Mulţi credincioşi, în special la deniile din Joia şi Vinerea Mare, îşi îndreaptă atenţia spre anumite superstiţii dăunătoare ostenelilor lor. De exemplu, la denia din Joia Mare preocupările unor credincioşi se îndreaptă spre împletirea unor noduri corespunzătoare cu numărul celor 12 pericope evanghelice rânduite, urmând ca acestea, la momentele de cumpănă din viaţă, să fie dezlegate, existând credinţa că prin acest gest problemele dispar fără urmă. Dincolo de naivitatea acestui act există pericolul transformării credinţei în magie sau vrăjitorie. Acest obicei nu are nici un fundament liturgic sau dogmatic solid şi nicidecum nu trebuie încurajat, dimpotrivă, atenţia credincioşilor va fi centrată pe conţinutul generos al pericopelor evanghelice ce au drept scop aprofundarea tainei Patimilor Domnului. Realizând acest lucru, toate eforturile duhovniceşti vor fi cu adevărat folositoare apropierii noastre de Dumnezeul cel viu.