De la o vreme, constatăm cu surprindere că în rubricile de mică publicitate ale unor ziare centrale şi locale îşi fac reclamă diverse persoane ce se consideră înzestrate cu darul facerii de minuni, al vindecărilor sau al rezolvării grabnice a unor încercări ale vieţii creştinilor.
Cei în cauză, practicanţi ai ocultismului, îşi disimulează înşelările sub masca credinţei, ştiut fiind că şi diavolul se prezintă adesea ca "înger de lumină" (II Cor. 11, 14). Au început a se înconjura de cruci şi icoane şi a-i îndruma pe naivi să-şi sporească evlavia, pentru ca ruperea lor din har ulterioară să le provoace o cădere cât mai adâncă.
Mai nou, vrăjitorii nu se sfiesc să batjocorească nici haina monahală, îmbrăcându-se în straie de călugări şi maici şi publicându-şi fotografiile în ziare.
Creştinii ortodocşi plini de evlavie ştiu că locul călugărilor şi maicilor este mănăstirea, unde aceştia s-au retras de lume, după cum şi numele de monah (însingurat - în greacă) o arată. Ei nu caută publicitatea, nu-şi doresc să fie tulburaţi de ispitele lumii, iar dacă sunt cercetaţi, totuşi, de fii duhovniceşti sau pelerini, se poartă firesc, sobru, cu multă smerenie şi discreţie. În multe situaţii, rugăciunile călugărilor rodesc miracole în vieţile credincioşilor, dar niciodată aceştia nu se gândesc la modalitatea de a populariza aceste evenimente.
La polul opus se află practicanţii magiei. Îmbrăcaţi în haine călugăreşti, sunt plini de ridicol: nu transmit nimic în plan duhovnicesc, nu pomenesc măcar de mântuirea sufletului, în schimb se laudă cu meşteşugurile lor diavoleşti de a realiza situaţii favorabile în viaţa pământească. La o cercetare atentă, se observă că aceştia n-au nicio legătură cu mânăstirile ortodoxe, ci, profitând de un vid legislativ şi de autoritate în domeniu, uzează în mod fals şi nepermis de uniforma monahală. Aceştia sunt adevăraţii "lupi îmbrăcaţi în piele de oaie" (Matei 7,15), de care Mântuitorul ne îndeamnă să ne ferim!
