Nașterea Domnului este sărbătoarea celei mai mari bucurii oferite de Dumnezeu neamului omenesc - Întruparea Fiului Său, împlinirea Tainei din veci ascunse, singurul lucru nou sub soare. Bucuria nașterii lui Iisus
29 Dec, 2024
Sfaturi practice în biserică: Când se pune numele pruncului?
Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu Cel întreit în Persoane şi are consistenţă personală doar în relaţie sau în dialog cu El. În acest dialog, Dumnezeu îl cheamă pe om pe nume şi, prin aceasta, îl scoate din anonimatul general, aşezându-l în iubirea Lui ca persoană. Numele dă omului forma lui personală, care este chipul lui Hristos în el. Aşadar, punerea numelui copilului are implicaţii adânci în mântuirea lui. Potrivit tradiţiei bisericeşti, numele copilului se pune în ziua a opta de la naşterea lui. În Molitfelnic există o rugăciune specială la "însemnarea pruncului, când i se pune numele". În a opta zi după naştere, pruncul este adus la biserică de către moaşă pentru a primi nume. El este primit de către preot în pronaos unde se săvârşeşte această rânduială care cuprinde "însemnarea" pruncului în semnul Sfintei Cruci, rugăciunea punerii numelui şi închinarea pruncului înaintea icoanelor Maicii Domnului şi a Mântuitorului din pronaos. "Însemnarea" prin mâna preotului la frunte, la gură şi la piept este o rânduială foarte veche iar rugăciunea, de asemenea, se găseşte în cele mai vechi manuscrise. Acestea se făceau atunci când un necreştin venea şi îşi exprima ferm dorinţa de a deveni membru al Bisericii. Atunci, numele lui se scria într-un catalog al catehumenilor. Rugăciunea face referire specială la sfântul nume al lui Hristos, pe care-l va purta în continuare, numindu-se creştin. Numele primit acum trebuie "să rămână nelepădat de dânsul, când se va uni, la vreme cuvenită, cu Biserica...", adică va primi Botezul.
În epoca apostolică, prezentarea pruncului la biserică avea loc în ziua a opta şi atunci i se dădea şi numele, după modelul Mântuitorului care a fost adus în a opta zi la templu (Luca 2, 21) şi a Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 59-63), dar şi ca o reminescenţă din practica iudaică. Rânduiala aceasta s-a păstrat în toată perioada bizantină. Sfântul Simeon al Tesalonicului menţionează punerea numelui în ziua a opta ca o practică ce se aplica în mod obişnuit: "În ziua a opta se aduce pruncul lui Dumnezeu înaintea uşilor bisericii, căci nu este încă sfinţit prin botez, şi preotul îl însemnează pe acesta la frunte, la gură şi la piept şi-i dă lui nume prin rugăciune sfântă, nume pe care nu-l aveau cei născuţi, cu care se şi botează, căci aceasta s-a făcut şi Domnului, în ziua a opta a fost tăiat împrejur şi a primit numele Iisus. Este pecetluit cu rugăciune sfântă, ca să fie adus Domnului şi însemnat cu semnul crucii la frunte, pentru minte, la gură, pentru cuvânt şi suflare, şi la inimă pentru puterea vieţuirii, scris în cartea vieţii, prin punerea numelui, apoi se înapoiază mamei" (Dialoguri, cap. 59-60). Este de recomandat ca pruncul să fie adus în a opta zi la Sfânta Biserică, pentru a primi numele ce va fi pecetluit prin primirea Tainei Botezului. De asemenea, este o binecuvântare pentru copil primirea unui nume de sfânt care să-i devină ocrotitor.
