Profesorii de religie, asemenea unor apostoli, au misiunea de a sădi în sufletele elevilor sămânţa cea bună şi, mai mult de atât, ei trebuie să şlefuiască, acolo unde este cazul, şi pământul pe care această sămânţă este sădită, adică viaţa micuţilor creştini. Acest lucru nu este deloc simplu, mai ales în cazul cadrelor didactice tinere, fără experienţă şi uneori fără vocaţie pentru acest lucru. O colaborare între preotul pe raza căruia se află şcoala şi profesorul din instituţia respectivă, în situaţia amintită, este mai mult decât necesară, dar această colaborare trebuie să existe cu toate cadrele didactice ce predau religia, deoarece ora de religie propriu-zisă oferă mai mult informaţii teoretice privind credinţa, sistematizate prin lecţii punctuale, în timp ce Biserica oferă spaţiul practic în care cu ajutorul preotului slujitor, cu o pondere covârşitoare redată de scopul orei de religie, aceasta este împlinită.
Ocaziile prin care preotul şi profesorul pot colabora spre făurirea caracterului religios-moral al elevilor sunt multiple. Primul contact al preotului cu profesorul de religie ar trebui realizat la începutul anului şcolar prin săvârşirea sfeştaniei în şcoală, prilej cu care preotul îi poate întări prin cuvânt pe elevii ce se pregătesc de un nou an. Perioadele premergătoare Crăciunului sau Sfintelor Paşti sunt îndătinate pentru participarea elevilor la săvârşirea sfintelor slujbe, mai ales pentru primirea sfintelor Taine. Toate aceste nu sunt însă suficiente. Relaţia preot-profesor, profesor-preot trebuie să fie continuă, şi nu doar cu prilejurile amintite. Se pot înfiripa diverse acţiuni (concursuri, jocuri, piese de teatru etc.) prin care profesorii de religie pot colabora cu preoţii slujitori în vederea încurajării practicii religioase a elevilor. De asemenea, se pot derula proiecte prin care preotul poate fi invitat sistematic la şcoală pentru a susţine conferinţe pe diverse teme religioase, dialoguri catehetice sau cercuri de religie, toate adaptate vârstei elevilor. Pentru toate acestea se impune o colaborare vie, activă şi fără orgolii sau pretenţii a ambelor părţi implicate. Scopul acestor acţiuni trebuie să fie trezirea sentimentului religios şi a trăirilor morale sănătoase în sufletele micuţilor creştini pentru ca aceştia să practice cu demnitate şi sobrietate credinţa străbună.
