Dacă vom parcurge cu conştiinciozitate întregul ciclu liturgic al anului bisericesc, avem prilejul să observăm că rânduielile constitutive ale acestuia sunt alcătuite cu multă înţelepciune. Bunăoară, se poate vedea cu uşurinţă că marile praznice creştine (Sfintele Paşti, Naşterea Domnului, Boboteaza, Înălţarea Sfintei Cruci, sărbătorile consacrate Maicii Domnului ş.a.) reprezintă adevărate repere luminoase în iconomia calendarului şi, prin urmare, în viaţa duhovnicească a credincioşilor. Reverberaţiile sufleteşti ale unei sărbători creştine se regăsesc fidel şi în diferitele rânduieli de ordin liturgic sau pastoral, întocmite cu discernământ de către Biserică.
Una dintre ele se referă la pomenirea publică a celor adormiţi. Astfel, nu se săvârşesc parastase la praznicele împărăteşti (cu excepţia hramurilor şi a Înălţării Domnului), în săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului (deoarece întreaga noastră compasiune şi trăire religioasă trebuie să se îndrepte către suferinţele şi Moartea mântuitoare a Domnului), în Săptămâna Luminată (când bucuria Învierii Mântuitorului nu trebuie umbrită de tristeţea specifică pomenirilor pentru cei adormiţi), dar şi în perioada liturgică dintre Crăciun şi Bobotează (din aceeaşi exclusivitate acordată bucuriei duhovniceşti, prilejuită acum de Naşterea Pruncului Iisus). În privinţa soroacelor de pomenire care se împlinesc în acest răstimp sau a parastaselor pe care unii creştini vor să le facă de ziua Sfântului Ştefan sau a Sfântului Vasile, Biserica recomandă amânarea lor până după sărbătoarea Bobotezei. Cu toate acestea, cei trecuţi în veşnicie nu sunt uitaţi, ci pot fi pomeniţi individual de către preot, în taină, la Proscomidie. De altfel, cea mai de folos pomenire pentru cei răposaţi este cea de la Sfânta Liturghie, unde sunt alături de Însuşi Hristos Domnul - întrupat, jertfit, înviat şi înălţat la cer - sub forma miridelor care însoţesc Sfântul Agneţ. În felul acesta, credincioşii vii sunt totuşi mângâiaţi în rugăciunile lor pentru cei trecuţi la Domnul, iar atmosfera de bucurie creştină publică este menţinută.
Nu trebuie, aşadar, nicidecum înţeleasă această regulă tipiconală ca o restricţie sau, mai grav, o incompatibilitate pe care Biserica o încurajează cu privire la rugăciunile pentru cei vii şi cele pentru morţi. Conotaţiile unei astfel de măsuri sunt mai mult de natură psiho-pastorală: nu dorim să ne întristăm câtuşi de puţin în această perioadă în care Darul suprem al lui Dumnezeu "S-a sălăşluit între noi" (In. 1, 14). Parafrazând cuvântul biblic sapienţial, spunem şi noi că "vreme este să ne întristăm şi vreme este să ne bucurăm". Acum este vremea bucuriei sfinte, că ni S-a născut Mântuitor, Fiul lui Dumnezeu făcut om.
