Cuvântul "Liturghie" arată că participarea noastră la această slujbă nu urmăreşte interesul nostru particular, ci se deschide lucrării tuturor, a Bisericii în întregimea ei. Centrul Sfintei Liturghii îl constituie aducerea cinstitelor daruri, prefacerea lor în Trupul şi Sângele Mântuitorului şi împărtăşirea credincioşilor cu Sfintele Taine. Deşi punctul culminant îl reprezintă prefacerea cinstitelor daruri la momentul numit epicleză (de la grecescul "epiklisis" - chemare pe nume, invocare), totuşi, Sfânta Liturghie nu se încheie imediat după acest moment, ci se continuă cu împărtăşirea celor care şi-au mărturisit păcatele la duhovnic şi au primit de la acesta îngăduinţa de a se împărtăşi cu Sfintele Taine.
După împărtăşirea clericilor în Sfântul Altar, preotul sau diaconul, purtând în mâini Sfântul Potir, adresează de pe solee chemarea către toţi credincioşii: "Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi!" Apropiindu-se numai cei care se împărtăşesc, se creează impresia că Sfânta Liturghie s-a încheiat pentru cei care nu se pot împărtăşi, de aceea, unii dintre aceştia consideră că pot părăsi biserica. Gestul de a părăsi biserica înainte de a se fi încheiat Sfânta Liturghie este unul grav din punct de vedere duhovnicesc, de aceea el este incriminat în cuvinte aspre de Sfântul Ioan Gură de Aur într-una din omiliile sale adresate celor care se grăbeau să plece de la biserică la spectacolele păgâne organizate pe stadioane. Pe unii ca aceştia îi aseamănă cu Iuda, care s-a grăbit să plece de la Cina cea de Taină cu gândul să câştige 30 de arginţi prin vânzarea Mântuitorului. Mâhnirea Sfântului Ierarh vine mai ales din faptul că ceea ce se petrece în sufletul acelui credincios necinsteşte darul pe care l-a primit, dar necinsteşte şi întregul Bisericii, rupând unitatea Trupului lui Hristos.
Există cazuri în care, mult mai grav, credincioşii aduc pomelnic la biserică şi spun că "am dat liturghii", iar în vremea Sfintei Liturghii sunt fie acasă, fie în piaţă sau în târguri. Aceştia nu doar necinstesc Biserica, dar ridică interesul lor individual mai presus de scopul lucrării Bisericii. Refuzul de a se integra comuniunii şi jertfei liturgice este mult mai vizibil în cazul celor care nu se împărtăşesc cu Sfintele Taine, de aceea, a ne împărtăşi cu Sfintele Taine înseamnă să prelungim în viaţa noastră Liturghia Bisericii, mai bine spus, să rămânem permanent liturghisitori ai propriei noastre vieţi.
Rânduiala Sfintei Liturghii se încheie cu îndemnul preotului: "Cu pace să ieşim!" şi acesta semnifică propriu-zis nu sfârşitul ei, ci începutul unei noi liturghii a fiecărui credincios în lume, ca mărturie vie a ceea ce am văzut şi am crezut: "Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată…" Aşadar, Sfânta Liturghie rămâne o lucrare a tuturor, dar se împlineşte în toţi în chip felurit, de aceea, prezenţa noastră în biserică până la sfârşitul ei este semnul că vom mărturisi drept adevărul credinţei noastre şi în lume.
