O situaţie ce poate să pară la prima vedere destul de comică evidenţiază o sincopă gravă a laturii religioase manifestate de către unii credincioşi ce exagerează în mod conştient sau nu legătura lor cu animalele de companie îndrăgite uneori până la idolatrie. De la început trebuie subliniat faptul că Biserica nu are şi nici nu trebuie să aibă în cadrul ei slujbe speciale sau pomeniri dedicate vieţuitoarelor de companie din viaţa credincioşilor. Biserica întemeiată prin jertfa omenească a Mântuitorului de pe Golgota a fost rânduită pentru ca oamenii să se învrednicească şi să beneficieze de efectele ei, şi nu animalele. Aceasta pentru că animalele fac parte din creaţia lui Dumnezeu, creaţie ce a fost făcută pentru om. Cartea Facerii oglindeşte acest lucru în capitolul doi, unde se evidenţiază faptul că Adam dăruieşte nume vieţuitoarelor pentru ca acestea să-i slujească omului, să fie sub stăpânirea sa. Oricât de mare ar fi ataşamentul faţă de un animal de companie, Biserica nu admite pomenirea acestuia în cadrul slujbelor şi mai ales la Sfânta Liturghie. Ca argument, pe lângă faptul că slujbele au fost rânduite pentru oameni, punctul de vedere ortodox despre starea sufletelor animalelor este lămuritor: sufletele lor sunt muritoare, spre deosebire de cele ale oamenilor care le-au primit prin suflare dumnezeiască.
Aşadar, nu există nici o raţiune care să alimenteze un astfel de obicei manifestat în special de credincioşii ce îşi petrec viaţa foarte aproape de unele animale de companie, pe care le îndrăgesc habotnic. Aceasta nu însemnă că Biserica ignoră ajutorul oferit oamenilor de către unele vieţuitoare, dar de aici şi până la pomenirea acestora la sfintele slujbe este cale lungă. Omul reprezintă cheia spre care Biserica îşi centrează slujbele sale şi prin care credinciosul primeşte Harul dumnezeiesc ce se revarsă şi în locul unde el îşi petrece viaţa. Iată că o împărtăşire indirectă, firească, a Harului divin există datorită faptului că omul este legat prin natură de Creaţie cu tot ceea ce conţine ea: vegetaţie sau animale. Dar de aici şi până la sacrilegiul de a avea îndrăzneala ca animalele să fie pomenite la slujbe, credinţa autentică se pierde, dizolvându-se în nuanţe păgâne ce-l depărtează pe credincios de la credinţa în Hristos, Cel ce S-a făcut om pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.
