Toţi greşim înaintea lui Dumnezeu, mai mult sau mai puţin, Spovedania fiind singura taină care, ca un al doilea Botez, ne curăţă de păcatele personale şi reface legătura spirituală cu Hristos, întreruptă sau slăbită temporar prin păcate.
Fără a generaliza, noi, credincioşii, nu ştim să ne mărturisim pentru că nu dăm Tainei Spovedaniei importanţa care i se cuvine. Acest lucru îl afirmă şi părintele Nicolae Necula când spune că Spovedania nu trebuie privită ca un simplu act liturgic, ci ca pe o stare de excepţie în viaţa credinciosului, căci vine să-şi mărturisească păcatele şi, desigur, vrea sau trebuie să vrea să se îndrepte.
Liturgiştii atribuie Spovedaniei următoarele trepte, pe care noi trebuie să le urmăm: părerea de rău sau căinţa pentru păcatele săvârşite şi spovedania către duhovnic. Pentru ca mărturisirea să fie de folos, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie benevolă; sinceră şi obiectivă, adică să arate păcatele aşa cum s-au săvârşit, fără să caute să ascundă, să diminueze gravitatea lor sau să arunce răspunderea asupra altora; să fie completă, adică să cuprindă toate păcatele săvârşite de la ultima spovedanie şi să nu ascundă nimic. Pentru a fi siguri că nu uităm să mărturisim vreun păcat, este bine ca înainte să ne mărturisim, să ne aducem aminte toate păcatele, să le notăm pe o foaie de hârtie şi cu aceasta să ne prezentăm în faţa scaunului de spovedanie şi aşa, să fim siguri că nu vom avea păcatele îndoite, ci ne vom întoarce acasă vindecaţi; să fie făcută cu umilinţă şi zdrobire de inimă, deci cu părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cu dorinţa sinceră şi hotărâtă de a nu le mai repeta, căci simpla înşiruire a păcatelor, fără pocăinţa adevărată, nu are nici un efect asupra sufletului nostru, spune părintele Ene Branişte.
Dezlegarea de păcate de către Duhul Sfânt prin duhovnic ar trebui dată numai după îndeplinirea canonului, dar în practică ea se dă îndată după Spovedanie, rămânând ca fiecare penitent să-şi îndeplinească epitimia fie înainte de împărtăşire, fie după.
Îndeplinirea canonului de pocăinţă primit, care nu trebuie văzut ca o pedeapsă pentru păcatul săvârşit, ci ca mijloc de pocăinţă, de îndreptare, de întărire în virtute şi depărtarea de păcat.
Închei prin a spune că cele patru posturi mari ne ajută în curăţirea de păcate şi trebuie unite cu mărturisirea, dar Taina Spovedaniei nu trebuie limitată la acestea, ci de câte ori simţim nevoia trebuie să mergem în faţa duhovnicului.
