Adevărata vindecare

Vindecările făcute de Mântuitorul au avut întotdeauna o îndoită lucrare: ridicarea trupului din neputinţa bolii şi luminarea sufletului prin vindecarea de plăgile apărute în urma păcatului. Sfântul Grigorie Palama prezintă acest aspect în mai toate omiliile care iau în discuţie pericopele evanghelice care descriu minunile Mântuitorului.

Omul este un întreg, iar vindecarea trupească nu are sens şi nu se împlineşte fără desăvârşita însănătoşire sufletească. Adesea, sfântul face referiri la faptul că Apostolul Pavel stăruie de multe ori asupra realităţii că trupul devine prin Botez "templu al Duhului Sfânt, care este în noi", "casă a lui Dumnezeu" şi că în acesta "locuieşte şi sălăşluieşte Dumnezeu". Un părinte atonit ne spune: "Prezenţa lui Hristos în lume uneşte pe Dumnezeul cel veşnic cu omul cel muritor. Cuvântul lui Dumnezeu, spune Sfântul Grigorie Palama, a luat trup din Născătoarea de Dumnezeu, întru totul curat de păcat, dar muritor şi pătimitor. Unirea ipostatică a celor două firi ale lui Hristos a avut ca rezultat înnoirea şi îndumnezeirea firii omeneşti. Firea omenească cea creată şi dumnezeirea cea necreată nu se confundă după fiinţă, unindu-se prin energiile dumnezeirii celei necreate. Astfel, firea omenească rămâne creată, în timp ce firea dumnezeiască are toate prin fire. Înnoirea ontologică a firii omeneşti devine accesibilă pentru fiecare om, prin harul Duhului Sfânt care acţionează în Biserică. Îndumnezeirea se referă la omul întreg. Omul întreg, ca existenţă psihosomatică, se uneşte şi se împărtăşeşte cu harul Duhului Sfânt şi devine "pnevmatikos", "zidire nouă": "trupul participă, într-o anumită măsură, la harul care lucrează conform duhului". (Triade 1,1,31).

"Omul duhovnicesc este compus din trei părţi: harul Duhului Sfânt cel ceresc, sufletul raţional şi trupul pământesc"

Harul Duhului Sfânt devine element component al existentei umane. Aceasta îl conduce pe Sfântul Grigorie la afirmaţia: "omul duhovnicesc este compus din trei părţi: harul Duhului Sfânt cel ceresc, sufletul raţional şi trupul pământesc" (Triade 1,1,43). Sfântul Grigorie Palama îşi fundamentează toată învăţătura lui despre om în teologia despre Hristos Dumnezeu-Omul. Aminteşte mereu de înălţimea demnităţii omului, fără să alunece în antropocentrism. Trupul omului este hărăzit să trăiască în comuniune cu Dumnezeu. De aceea, încă din viaţa aceasta este respectat ca "lăcaş al Duhului Sfânt", prin care se înnoieşte întreaga creaţie".

Spune Sfântul Grigorie Palama: "De aceea aşadar a venit pe pământ Fiul lui Dumnezeu, plecând cerurile şi s-a făcut Fiu al omului, şi acestea şi alte asemenea a spus şi a făcut, şi pătimind până la sfârşit a murit pentru noi şi a înviat şi iarăşi s-a înălţat la ceruri ca să ne facă pe noi cereşti, nemuritori şi fii ai lui Dumnezeu". "Încă din viaţa aceasta, arvuna bunurilor viitoare nu este primită doar de suflet, ci şi de trup, care merge împreună cu acesta pe calea sfinţirii. Cel care respinge acest adevăr respinge şi participarea trupului omului la fericirea veacului viitor. De aceea, dacă trupul este hărăzit să participe la bunătăţile Împărăţiei lui Dumnezeu, este firesc să nu fie exclus şi în viaţa aceasta de la împărtăşirea darurilor dumnezeieşti oferite sufletului". (Mantzaridis).

Nu vom putea şti poate niciodată de ce îngăduie Dumnezeu boala trupului. Cert este însă faptul că, deşi nu putem ignora importanţa vindecărilor trupeşti, nu putem nicicum despărţi de aceste vindecări realitatea sfinţirii omului întreg. Episodul vindecării celor doi orbi este grăitor: "Domnul le-a poruncit (orbilor) cu asprime să tacă şi să nu spună nimic despre cele întâmplate. Însă ei l-au vestit în tot ţinutul acela. Pe cât se pare, dacă nu le-ar fi poruncit să tacă, ar fi devenit propovăduitori ai lumii întregi. Dar chiar şi aşa, cu tot cu porunca dată lor de Domnul, nu s-au abţinut să alerge în împrejurimi şi să-l propovăduiască. Astfel, orbii nu au fost luminaţi numai în trupul lor, ci şi sufletele lor în chip desăvârşit au fost luminate."

Înnoirea nu se limitează doar la actul Botezului, ci este o lucrare care continuă toată viaţa

Cum poate fi aşadar transfigurată şi vindecată lumea pe care o considerăm prea adesea ruptă de realităţile unei astfel de teologii? Înnoirea personală este una din soluţiile proprii constituţiei actuale a lumii. Prin Botez şi asumarea deplină a acestuia, omul se înnoieşte şi devine el însuşi lucrător la vindecare, şi a sa, şi a lumii. Demersul nu este unul uşor, însă este încurajat unanim de Părinţi. Înnoirea noastră vizează nu doar sufletul sau trupul, şi nu accentuează vreo dihotomie în natura umană. Înnoirea nu se limitează doar la actul Botezului, ci este o lucrare care continuă toată viaţa, prin vieţuirea în Hristos şi prin împărtăşirea cu dumnezeiasca Euharistie. Sfântul Grigorie spune într-una din omiliie sale: Hristos "s-a alăturat nouă şi s-a făcut asemenea nouă după cum mirele miresei, făcându-se prin această schimbare a sângelui un trup cu noi". Lumina lui Hristos de la Schimbarea la Faţă i-a luminat pe ucenici exterior. Acum, prin unirea euharistică cu Domnul, se luminează totul în suflet, trupul participând din plin la această înnoire. Nu de o vindecare temporară duce lipsă lumea modernă. Nu are nevoie nici de o estetizare seacă, sau de luptă imposibilă şi surdă cu propriile incapacităţi seculare. Negarea relaţiei şi dependenţei de harul dumnezeiesc poate oferi extrem de slabe lumini şi reflecţii rezultate din părelnice capacitări de putere. În imaginaţia sa, omul are impresia că se poate substitui lui Dumnezeu, alcătuind lumi paralele, adesea mult mai atrăgătoare decât realitatea nu foarte comodă de zi cu zi. Evoluţia ştiinţei indică chiar saltul în necunoscutul tainelor naşterii vieţii prin simpla contribuţie mecanică a omului, eliminând astfel fobia dependenţei de vreun presupus Creator. Răstigniţi însă pe realităţile credinţei, vom avea cu toţii de dat un răspuns la modul în care am ştiut să ne înnoim şi să înnoim ceea ce ne înconjoară, acceptând activ vindecarea care vine de la Adevăratul Vindecător, şi nu din propriile iluzii: "În ziua cea nesfârşită a celei de-a doua veniri în slavă a lui Hristos, care va veni cu trup, toţi vor învia. Atunci şi trupurile celor lipsiţi de fapte bune vor învia, ca să fie date iadului cel veşnic, iar sufletele drepţilor vor învia ca să participe la nestricăciune şi la fericirea cea dumnezeiască. Numai aceia care au vieţuit în Hristos vor fi înălţaţi în nori ca să întâmpine pe Domnul în văzduh."