Când Dumnezeu Se descoperă

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 418

„La începutul Postului Mare s-au coborât amândoi din munte să caute loc de mănăstire. Deci, cântând paraclisul Maicii Domnului și adăugând și alte rugăciuni, au mers prin pădure, cerând de la Dumnezeu să le descopere locul unde să construiască mănăstirea. Iar seara au făcut foc și au rămas acolo, însă cuviosul Irinarh (Rosetti) s-a rugat toată noaptea să-i arate Dumnezeu unde anume să zidească biserica. Și îndată a văzut o lumină, ca o văpaie de foc, deasupra unui brad. Atunci și-a deșteptat ucenicul, au luat veșmintele și, apropiindu-se, au cântat împreună paraclisul Maicii Domnului. Și a zis cuviosul:

- Aici va fi altarul!

Astfel, după câteva zile a început construcția bisericii. Așa a luat ființă Mănăstirea Horaița.

Terminându-se biserica cu hramul Botezul Domnului și mai multe chilii, arhimandritul Irinarh a fost numit stareț. Și s-au adunat în jurul lui, în câțiva ani, până la 70 de monahi, dintre care 12 erau preoți, 4 diaconi, 4 cântăreți și restul ascultători. Astfel, bătrânul a povățuit bine mănăstirea și soborul, ca un adevărat părinte, până în anul 1843. Apoi, lăsând pe arhimandritul Ermoghen Buhuș egumen în locul său, a plecat la Ierusalim.

După ce s-au închinat cuviosul Irinarh și ucenicul său, ierodiaconul Nectarie Banul, la Mormântul Domnului, au plecat spre Galileea și au zăbovit cinci ani în Nazaret, până au deprins limba arabă. Apoi a zis bătrânul către ucenic:

- Fiule, tocmește un om cu doi asini, pune bagajul deasupra și să mergem în Muntele Taborului, unde mi-a poruncit Domnul prin îngerul Său ca să ședem acolo în pustie.

- Părinte, a zis ucenicul, Muntele Tabor este plin de tâlhari și fiare sălbatice. Ducem bagajul în mâinile tâlharilor, să ni-l ia și să ne lase goi?

- Fiule, acest bagaj eu l-am dăruit Muntelui Tabor. Dacă va voi Hristos să-l păzească, îl va păzi. Iar de-l va lăsa în mâinile tâlharilor, El ne va da altul în loc, căci este bogat. Atunci, tăcând ucenicul, s-au urcat amândoi pe Tabor, fiind acoperiți cu darul lui Dumnezeu și izbăviți de tâlharii văzuți și de cei nevăzuți.

Spunea ucenicul că a sihăstrit împreună cu duhovnicescul său părinte 16 ani de zile în peșterile și pădurile de pe vârful Muntelui Tabor, răbdând multe ispite, (...) foame, sete, lipsă și arșiță.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)