Ce este omul?

Origen, Despre principii, Cartea a IV-a, X, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 8, p. 311

„(...) Dumnezeu a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa (Facerea 1, 26-27). E limpede că semnele acestui chip dumnezeiesc din om pot fi recunoscute nu în starea sa trupească pieritoare, ci în cumințenia minții, în dreptate, în stăpânire de sine, în curaj, în înțelepciune, în dorul după cunoaștere, pe scurt, în tot acel complex de virtuți care în Dumnezeu sunt prezente în chip substanțial și pe care la oameni le putem întâlni numai în ne­voințele lor și dorința de a păși pe urmele lui Dumnezeu, după cum ne dă Domnul să înțelegem în Evanghelia Sa: Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru milostiv este (Luca 6, 36) și fiți, dar, desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este (Matei 5, 48). Prin aceasta se dovedește limpede că în Dumnezeu toate aceste însușiri sunt prezente, iar nu în sensul că ar putea apărea ori dispărea cu timpul, pe câtă vreme la oameni ele pot fi dobândite numai treptat de către fiecare în parte. Prin aceasta se vede așadar că există între Dumnezeu și om o oarecare înru­dire.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, cap. V, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 30, pp. 23-24

„Căci după cum pictorii transpun pe planșetă prin linii și culori înfățișarea oamenilor, sco­țând în evidență cu pensula în nuanțe potrivite și corespunzătoare dorinței de exprimare, spre a reda cât mai corect frumusețea originalului, tot așa să știi că și Pictorul nostru a pus în noi, ca niște nuanțe colorate, virtuțile, împodobindu-le minunat după modelul propriei Sale frumuseți. Multe și variate sunt culorile chipului prin care se redau adevăratele nuanțe ale originalului, în orice caz nu roșul sau albul țipător și nici vreo altă culoare intermediară, nici hașurarea pentru redarea genelor și nici negrul întunecat, pentru zugrăvirea ochilor, așa cum de obicei se exprimă mai închise unele părți ale tabloului și tot ce mai obișnuiesc în acest sens mâinile pictorilor, ci în locul acestora curățenia, nepătimirea, fericirea, înstrăinarea de orice rău și multe altele de acest fel sunt cele prin care se exprimă asemănarea omului cu Dumnezeu. Iată, dar, cu ce flori din propriul Său chip a împodobit Creatorul firea noastră!

Căci dacă cercetezi și alte trăsături prin care se distinge fru­musețea dumnezeiască, vei afla că și în legătură cu asemănarea chipului nostru cu acea frumu­sețe s-au păstrat multe mărturii. Înțelegerea și cuvântul sunt proprii dumnezeirii, căci încă la început Cuvântul era Dumnezeu (Ioan 1, 1), iar Pavel spune că mintea lui Hristos (I Corinteni 2, 16; 7, 40) este cea care grăiește în el. Nu prea departe de așa ceva stau și cele omenești. Pri­vește chiar în tine însuți și vei găsi acolo și cuvântul și puterea de judecată, imitații ale adevăratei înțelegeri ale Cuvântului, dar în același timp Dumnezeu e iubire și izvorul iubirii, după cum spune marele Ioan că dragostea este de la Dumnezeu (I Ioan 4, 7) și Dumnezeu este iubire (I Ioan 4, 8). Acest lucru l-a întipărit și pe fața noastră Plăsmuitorul firii noastre, căci - spune El - întru acestea vor cunoaște toți că sun­teți ucenicii mei, dacă veți avea dragoste între voi (Ioan 13, 35). Așadar, dacă această iubire nu există, atunci toate trăsăturile chipului se schimbă. Dumnezeu toate le vede, toate le aude, toate le pătrunde. Doar și tu tot prin văzut și auzit înțelegi tot ce se petrece, după cum și puterea de judecată este ceea ce cercetează și pătrunde peste tot.”