Cei care urmează lui Dumnezeu

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 197-198

„Între Muntele Scaunele și Poiana lui Eufrosin este o mică poiană cu arbori bătrâni și roditori, plantați de cei dintâi părinți care au întemeiat Schitul Agapia Veche și bisericuța de lemn pe temelie de piatră. Locul acesta se cheamă până astăzi Livada Părinților.

În această livadă exista, prin secolele XVI-XVII, un cimitir în care se îngropau atât călugării din Mănăstirea lui Agapie, cât și sihaștrii care se nevoiau singuri prin pădurile și munții din împrejurimi. Aici, în Livada Părinților, s-au găsit în morminte, prin săpături ocazionale, sicrie făcute din butuci de stejar tăiați pe lungimea mortului și apoi scobiți înăuntru ca o raclă, iar morții din ele erau înfășurați și cu o cărămidă sub cap. La unii era și câte o cruce de plumb legată de gât, cu numele mortului scris pe o latură, ori pe o muchie. În tradiția locului se spune că printre numeroșii sihaștri din Munții Neamțului, mai ales de la Agapia Veche, se aflau între ei mulți bărbați cu viața sfântă, ale căror trupuri, îngropându-se acolo și după multă vreme constatându-se de sfinte, au fost scoase și duse ca moaște prin alte țări, ca: Rusia, Grecia...

Între cuvioșii sihaștri de la Agapia Veche, ale căror cinstite moaște se odihnesc în cimitirul vechi din Livada Părinților, s-au identificat în anul 1838 cinci nume de schimonahi și ieroschimonahi, anume: Evloghie, Pimen, Misail, Vasile și Paisie. Trupurile acestor cuvioși părinți erau așezate în sicrie din trunchiuri groase de stejar, cu cruci grele de plumb pe piept și cu osemintele galbene și bine mirositoare. Ei s-au nevoit la Agapia Veche atât în obște, cât și în munții din împrejurimi. (...) Pe unii dintre aceștia i-a cunoscut încă din viață Sfântul Mitropolit Dosoftei, iar despre alții numai a auzit, precum singur mărturisește: Încă și din români mulți sunt cărora le-am văzut viața și traiul lor, dar n-au fost căutați.

Chipul în care s-au nevoit acești sfinți sihaștri și faptele bune ce le-au săvârșit în viață, singur Dumnezeu le știe, (...) căci toți erau mari lucrători ai rugăciunii lui
Iisus și trăiau în desăvârșită liniște și bucurie dumnezeiască, păzindu-și mintea curată de gânduri și ostenindu-și trupul cu înfrânarea și privegherea.

Astăzi, trupurile acestor cuvioși părinți și rugători ai neamului nostru se odihnesc, uitate, în Livada Părin­ților de la Agapia Veche, iar sufletele lor cântă neîncetat cu îngerii în ceruri măririle lui Dumnezeu.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)