Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Cunoașterea propriului sfârșit

Cunoașterea propriului sfârșit

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 08 Aprilie 2026

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 547-548

„Fiind bolnav, Părintele Gherasim (Ilie) nu mai putea sta în picioare la slujbe. Dar de la Sfânta Liturghie nu lipsea. Stătea fie în strană, fie jos, rezemat de o pernă.
– Părinte Gherasim, îi spuneau ceilalți, de ce nu stai la chilie până te faci mai bine?
– Părinților, iertați-mă pe mine, păcătosul, am venit să mai ascult o Sfântă Liturghie. Poate aceasta este ultima din viața mea. Că nici o slujbă nu-i mai de nevoie pentru mântuirea noastră decât dumnezeiasca Liturghie.
Într-o zi a murit un călugăr bătrân. Atunci Părintele Gherasim a zis către toți cu lacrimi:
– Să știți, părinților, că după Părintele Vasile mie îmi vine rândul să plec din viața aceasta.
Într-adevăr, în ziua de 14 septembrie 1933, mult răbdătorul Gherasim Ilie și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, culcat în sicriul pe care singur și-l făcuse. Sub căpătâi i s-a găsit această scrisoare, adresată fratelui său mai mic, care avea să fie arhimandritul Cleopa de mai târziu:
Iubitul meu frate Constantin,
Să știi că pe frăția ta te va ține Dumnezeu mai mult în această viață. Deci te rog să nu mă uiți pe mine, păcătosul, la sfintele rugăciuni. Căci și eu, cu multe lacrimi, m-am rugat lui Dumnezeu pentru tine și pentru toți frații, ca să vă aducă Domnul pe calea mântuirii!”

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 553

„În anul 1936, la praznicul Floriilor, a intrat bătrânul (monahul Mina Diaconescu) în trapeză și, îngenunchind în fața starețului, a zis cu lacrimi:
– Părinților, iertați-mă de tot ce v-am greșit, că eu de acum mă duc. Mă cheamă Dumnezeu!
– Ba nu, părinte Mina, ai să mai trăiești să cânți axionul Sfintei Învieri!
– Nu, părinte stareț, mă cheamă Dumnezeu. Nu mai pot rămâne! Iertați-mă pe mine, păcătosul, și nu mă uitați la Sfânta Liturghie.
Deci, plecând la chilie, după o zi părintele Mina a adormit în pace cu rugăciunea pe buze.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)