Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, pp. 237-238 „(...) (Dumnezeu - n.n.) înfățișează îndată ca
Duminica - Ziua Învierii
Cei mai mulţi dintre credincioşi cunosc faptul că duminica este ziua săptămânii în care se desprind de activităţile obişnuite pentru a participa la Sfânta Liturghie. Duminica este Ziua Învierii, prima ca însemnătate din cele şapte zile ale săptămânii, ziua de odihnă în Noul Legământ.
Pregătirea aperceptivă. Prin pregătirea duhovnicească necesară (I Corinteni 11, 25-27), urmată de dezlegarea primită de la preot, ca ,,iconom al tainelor" (I Corinteni 4, 1), orice creştin poate primi Sfânta Împărtăşire în posturile de peste an, în sărbătorile sfinte, dar cu deosebire duminica, la Sfânta Liturghie, în biserică.
Anunţarea temei. Duminica reprezintă ziua cea mai însemnată din săptămână, aşa cum vom afla din cateheza de astăzi.
Tratarea. Cei mai mulţi dintre credincioşi cunosc faptul că duminica este ziua săptămânii în care se desprind de activităţile obişnuite pentru a participa la Sfânta Liturghie, pentru a lectura din cărţile sfinte, a reflecta la Evanghelia citită de către preot sau diacon, dar şi pentru a se odihni. Mircea Eliade consemna într-una din scrierile sale credinţa universală într-un timp sacru şi un spaţiu sacru, pe care se cuvine să le observăm în profunzimea semnificaţiilor acestora. Duminica înţelegem să fim prezenţi din convingere în lăcaşul sfinţit pentru că suntem mădulare ale Bisericii, avem nevoie de harul Duhului Sfânt, de căldura rugăciunii în comuniune şi, întâi de toate, de Hristos, Domnul nostru. Din legea mozaică aflăm că ziua de odihnă lăsată evreilor era sabatul (odihna), a şaptea zi din săptămână, în amintirea eliberării israeliţilor din robia egipteană (Ieşire 13, 5-9). Era unul dintre principiile înscrise în Decalog (Ieşire 20, 1-10), observat cu atenţie de cei mai mulţi din rândul poporului israelit. În ziua de odihnă, conform unei prescripţii, evreii puteau merge cel mult 2.000 de paşi, care indicau distanţa de la casa lor până la sinagogă, pentru a asculta rugăciunile şi lecturile biblice.
Ziua de odihnă în Noul Legământ a devenit duminica, în amintirea zilei Învierii Domnului Iisus Hristos, Cel care s-a oferit jertfă Tatălui ceresc pentru ispăşirea păcatelor omenirii. Astfel, ne-a răscumpărat din robia păcatului şi a diavolului (Efeseni 2, 14-16). După 500 de ani de la darea Legii lui Moise pe Muntele Sinai, Dumnezeu prin Iisus Hristos rânduieşte o nouă sărbătoare pentru creştini. Ziua Domnului a fost anticipată de Psalmistul David prin cuvintele: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa" (Psalmul 117, 24). Ca denumire, duminica era întâlnită sub diferite denumiri în cărţile Noului Testament, precum: "prima zi a săptămânii" (Matei 28, 1), prima după sâmbătă (Luca 24, 1). În cartea Apocalipsei (1, 10), redactată către sfârşitul secolului I, întâlnim iarăşi o referire la această zi: "Domenica dies". Dumnezeiescul Învăţător îi învesteşte duminica pe Apostoli şi le oferă puterea iertării păcatelor (Ioan 20, 21-23), dându-le şi harul preoţiei sfinţitoare. În prima zi a săptămânii se arată lui Luca şi lui Cleopa în drum spre Emaus (Luca 24, 13- 31), apoi celor unsprezece Apostoli cu Toma (Ioan 20, 26), ulterior la peste 500 de fraţi (I Corinteni 15, 5-7). Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli, la Ierusalim, la 50 de zile după Înviere a avut loc tot în prima zi a săptămânii - duminica. În acea zi, Apostolii au fost îmbrăcaţi cu putere de sus, adică li s-a oferit deplinătatea harului apostolic de a sfinţi preoţi prin cetăţi, de a învăţa şi a păstori pe creştini pentru a dobândi Împărăţia lui Dumnezeu.
Sfântul Justin Martirul (sec. II) face o menţiune privitoare la ziua Domnului. De asemenea, Sfântul Ciprian al Cartaginei (sec. III) în scrierea sa ,,De domenica oratione", arată semnificaţia rugăciunii duminicale, dar şi felul cum se cade să fie comportamentul creştinilor în această sfântă zi. Sfântul Ioan Gură de Aur (†407) aminteşte des în comentariile sale de ziua (Învierii) Domnului.
Unor concepţii adventiste, care păstrează drept zi de odihnă sâmbăta, le putem răspunde cu mărturiile de mai sus, dar şi cu altele: ,,Nimeni să nu vă judece pentru mâncare sau pentru vreo băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă sau sâmbete; care sunt umbră a celor viitoare..." (Coloseni II, 18). Creştini fiind, nu mai suntem sub legea mozaică, deşi păstrăm ce este ziditor din scrierile Vechiului Testament, ci ne aflăm în Legământul Nou al iubirii lui Hristos. Dumnezeiescul Răscumpărător a săvârşit fapte minunate în zi de sabat, iar fariseii îl urau pentru că nu înţelegeau că este domn şi al sâmbetei. Respectând duminica, noi cinstim Învierea Domnului din morţi (I Corinteni 15). Nu mai suntem sub frica morţii, ci sub Legea harului, după modelul divino-uman al Păstorului cel bun, care este Pâinea vieţii şi Lumina lumii, care s-a jertfit din iubire (Ioan 3, 16), ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Alături de mărturiile biblice şi din Tradiţia sfântă a Bisericii, sunt necesare şi câteva îndrumări. Pregătirea pentru ziua de duminică în casele creştinilor începe din ziua anterioară, prin rostuirea celor necesare, prin igiena personală şi a casei, prin rugăciunile de seară şi participarea la Vecernie. Creştinii este bine să-şi ceară iertare, pentru a primi cu sufletul curat Trupul şi Sângele lui Hristos. Cum Hristos, prin Jertfa Sa, ne-a împăcat cu Părintele ceresc, tot astfel se cuvine să ne împăcăm şi noi, deoarece suntem fraţi întru Domnul.
Recapitularea. În amintirea cărui eveniment a fost statornicit sabatul pentru evrei? Care este cea mai însemnată zi din săptămână pentru creştini? De ce serbăm duminica?
Asocierea. După cum prin Înviere Iisus Hristos ne-a scos de sub frica morţii, eliberându-ne prin Jertfa Sa de robia păcatului, se cuvine ca şi noi, duminica, să ne detaşăm spiritual de mulţimea activităţilor lumeşti, prin participarea liturgică şi euharistică.
Generalizarea. Aşadar, duminica reprezintă ziua în care ne apropiem şi ne integrăm în Biserica lui Hristos, Cel Răstignit şi Înviat, fiindcă suntem fii ai lui Dumnezeu (prin harul botezului), pentru a primi Pâinea vieţii mântuitoare. Duminica este Ziua Învierii, prima ca însemnătate din cele şapte, ziua în care activăm ca mărturisitori prin cuvânt şi purtători ai lui Hristos prin faptele iubirii (Galateni 5, 6). În biserică, duminica, orice creştin, conştient de chemarea sa, anticipează liturgic şi euharistic Împărăţia lui Dumnezeu. ,,Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în Mine", ne încredinţează Sfântul Pavel.
Aplicarea. Trecerea de la formele lumeşti de existenţă la modul de vieţuire curată este posibilă atunci când înţelegem că duminica ne găsim liniştea în biserică, asumându-ne ,,viaţa în Hristos". Duminica este, prin pacea pe care o lasă Domnul pe pământ, prin bucuria Învierii la care suntem chemaţi euharistic, fereastra către Împărăţia cerurilor. Să se vadă între creştini roada Duhului: dragostea, bucuria, pacea, facerea de bine. Această zi poate fi un bun prilej de vizitare a persoanelor vârstnice, a bolnavilor, a celor lipsiţi de cele necesare. În convorbirile duminicale ale creştinilor sunt potrivite rememorările unor repere şi învăţături biblice şi patristice. De asemenea, este bine a se intensifica lectura religioasă şi contactul cu resurse media creştine.
Surse:
*** Noul Testament, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1983;
*** Scrierile Părinţilor Apostolici, trad. pr. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1995;
Pr. dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1984;
Pr. prof. dr. D. Radu (coord.), Îndrumări misionare, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1986.