Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 145-146 „(...) Necontenit sunt învățați tinerii (monahi din
Mănăstirea Cuvioasei Teodora, comoară a Salonicului de astăzi
Coborând dinspre măreața bazilică bizantină închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, prin Piața Mare a Salonicului, ce poartă numele marelui filosof Aristotel, se zărește, printre clădirile noi ale orașului, o fortăreață monahală ce înconjoară biserica Mănăstirii Sfântului Arhidiacon Ștefan și a Cuvioasei Teodora din Tesalonic. Pășind pe porțile înalte ale așezământului monahal, înghesuită de clădiri moderne și totodată lăsând la o parte tot zgomotul provocat de viața activă a orașului, biserica mănăstirii oferă liniște și pace lăuntrică celor ce-i calcă pragul.
Date istorice despre Mănăstirea Sfântului Arhidiacon Ștefan avem din viața Sfintei Cuvioase Teodora, care în jurul anului 837 vine și îmbracă haina monahală, închinându-și aici viața slujirii lui Dumnezeu.
Mănăstirea care și-a schimbat numele
După mutarea moaștelor Sfintei Teodora din mormântul din curtea mănăstirii în Catolicon, eveniment ce a avut loc în august 893, Mănăstirea Sfântului Arhidiacon Ștefan a primit numele de Mănăstirea Sfintei Teodora. La această mănăstire s-au nevoit sora Mitropolitului Nil Kabasila al Tesalonicului și mama Sfântului Nicolae Kabasila.
Vicisitudinile unei istorii tumultuoase
Odată cu cucerirea Tesalonicului de către turci, în 1430, moaștele Sfintei Teodora au fost tăiate, până la acea dată ele păstrându-se întregi. Mănăstirea a scăpat de a fi transformată în moscheie, soartă ce au avut-o majoritatea bisericilor și mănăstirilor din Tesalonic timp de aproape șase secole. Este cunoscut faptul că ajunsese să aibă 200 de monahii, fapt ce i-a determinat pe turci să numească așezarea monahală „Kizlar Monastir” (mănăstirea fetelor). A trecut prin flăcările a două incendii, mai întâi în anul 1890, iar apoi în 1917, când incinta mănăstirii a fost devastată în întregime. Noua biserică a mănăstirii a fost construită în anul 1935 deasupra ruinelor vechii biserici, urmând ca mai târziu să fie construită incinta, din 1974 funcționând ca mănăstire de călugări. Din 1989, în incinta mănăstirii funcționează Centrul de Studii Patristice și o școală de paleografie grecească.
Chipuri aghiografice
Sfânta Teodora s-a născut în insula Eghina, fiind fiica preotului Antonie și a Hrisantei. A primit la botez numele de Agapi, rămânând orfană de mamă încă de la naștere. A fost crescută de nașa ei de botez, Teopisti, întrucât preotul Antonie primise chipul îngeresc, devenind monahul Antonie. A avut parte de o adevărată educație creștină, chiar dacă s-a născut în perioada iconoclastă din vremea împăratului Mihail al II-lea Valvos (820-829). Îndemnată de duhovnicul său, s-a căsătorit de la o vârstă fragedă cu Ioan, unul din fiii guvernatorului Eghinei. Au avut o fată, pe nume Teopisti, și doi gemeni, care însă au murit de mici. Neputând să sufere prigoana sarazinilor, tânăra Agapi (Sfânta Teodora) pleacă împreună cu soțul și fiica ei în părțile nordice ale Greciei de astăzi, rămânând în cetatea Tesalonicului sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Nu după mult timp de la ajungerea lor aici, Agapi o rânduiește pe Teopisti, fiica sa, în Mănăstirea Sfântului Arhidiacon Ștefan din Tesalonic, îmbărbătându-l totodată pe soțul ei și fiindu-i aproape până la trecerea sa la Domnul. A primit după aceea și ea chipul cel îngeresc, cu numele de Teodora.
Mamă iubitoare și monahie desăvârșită
Având o deosebită râvnă monahală, Teodora și-a împlinit cu mult devotament ascultările, una dintre cele mai grele dintre acestea fiind legată tocmai de fiica ei. Monahia Teodora se nevoia în aceeași mănăstire cu fiica ei trupească, legătura de sânge și dragostea firească dintre mamă și fiică făcându-le să fie într-o continuă apropiere. Ele își vorbeau tot timpul, Cuvioasa Teodora îngrijind-o pe Teopisti cu afecțiunea specifică unei mame iubitoare față de propriul copil. Observând apropierea dintre cele două, stareța Ana a considerat că este o ispită care poate să le amăgească și să le îndepărteze de rânduiala monahală și de sfatul Evangheliei, care spune că „cel ce va iubi pe mamă sau pe tată mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”. Astfel că, într-o zi, pe când Teodora strângea hainele fiicei sale, este surprinsă de egumenă, care îi spune pe un ton aspru: „Teodora, de ce te îngrijești atât de mult de fiica ta?” Stareța îi dă ascultarea de a nu mai vorbi cu fiica ei, și astfel, cele două vor petrece în liniște, fără să vorbească una cu cealaltă, timp de 15 ani, deși trăiau în aceeași chilie, mâncau împreună și făceau lucrul mâinilor împreună.
Mai târziu, când Teodora s-a îmbolnăvit, stareța a ridicat acest canon, însă, când cele două au început să-și vorbească, a constatat că afecțiunea izvorâtă din rudenia de sânge se estompase, cele două ajungând la o desăvârșită și binecuvântată înstrăinare una față de cealaltă.
Văzătoare a Luminii Necreate
O altă încercare la care a fost supusă Cuvioasa Teodora de către stareța Ana a fost și aceasta: stareța a dat-o afară din chilie în timpul unei furtuni din miezul iernii. Făcând ascultare de povățuitoarea sa, Cuvioasa Teodora a îndurat frigul și ploaia prin rugăciune și cugetare la Tainele dumnezeiești. Însă, pentru a se face cunoscută măsura duhovnicească la care ajunsese, monahia Teodora a fost văzută de sora Harito cum strălucea și era ridicată de la pământ de puterea dumnezeiască. Strălucirea sfintei era dată de un nimb de lumină care cobora din cer pe capul Cuvioasei Teodora și o acoperea, astfel ajutând-o să nu simtă greutatea iernii. Când stareța a fost înștiințată, pentru a nu se păgubi Teodora de plata ostenelilor, a dat canon să nu fie spuse aceste taine, ci să fie trecute sub tăcere.
Ascultătoare și după moarte
Ajungând la vârsta de 80 de ani, Cuvioasa Teodora și-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu la 29 august. Ea și-a cunoscut mai dinainte fericitul sfârșit, care a fost anunțat de sunetul clopotelor mănăstirii, care prin minune au bătut singure. A fost prohodită și apoi înmormântată în curtea mănăstirii. După moartea sa a murit și egumena Ana, cea care a primit-o în mănăstire și de care a făcut ascultare, smerindu-se și nevoindu-se sub povățuirea ei de maică și îndrumătoare spirituală a obștii monahale în care intrase. La momentul înmormântării egumenei a fost descoperit trupul Sfintei Teodora, care, deși trecuse ceva timp de la moartea sa, s-a ridicat și i-a făcut loc povățuitoarei sale, oferindu-i locul mai larg în mormânt. Aceasta a fost și prima minune săvârșită după moartea sa, arătându-și totodată virtutea ascultării și a smereniei față de egumena sa chiar și după moarte.
Ocrotitoare a monahilor și a familiei
Sfânta Cuvioasă Teodora izvorăște mulțime de minuni, ajutându-i pe cei care aleargă la ea cu rugăciuni stăruitoare. Mijlocind cu rugăciunile sale la Tronul Preasfintei Treimi, ea este ocrotitoarea părinților, a tinerilor care vor să intre în viața de familie, dar și a călugărilor, întrucât a fost atât o soție și mamă iubitoare, cât și o monahie care și-a îndeplinit cu multă râvnă ascultările.