Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Șaptea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, pp. 237-238 „(...) (Dumnezeu - n.n.) înfățișează îndată ca
Micul catehism: Păcatul invidiei îşi face singur dreptate
Invidia sau pizma este păcatul care se manifestă prin părerea de rău pentru binele aproapelui şi bucurie pentru nenorocirea şi suferinţa lui.
Prin invidie se păcătuieşte faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. De aceea Sfânta Scriptură ne atrage atenţia, spunând: „Unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău“.
Din invidie se nasc: ura, clevetirea, vicleşugul, înşelăciunea, uciderea, precum şi slăbirea puterilor sufleteşti şi trupeşti ale celui plin de invidie. De asemenea, invidia este şi la depărtare de Dumnezeu, căci sufocă dragostea curată faţă de El şi faţă de aproapele.
Sf. Ioan Gură de Aur explică astfel păcatul invidiei: „căci de nicăieri nu vine invidia, decât din faptul de a te lipi cu trupul şi sufletul de cele de aici, sau mai bine zis, de toate relele. Pentru că, dacă ai crede cu adevărat că averea, ca şi slava lumii acesteia nu înseamnă nimic, nu i-ai invidia pe cei care au. Dar, fiindcă priveşti acestea cu lăcomie, le admiri şi-ţi tremură inima gândindu-te la ele, de aceea te şi munceşte gândul de slavă deşartă, iar toate acestea vin din faptul că tu le admiri pe cele din viaţa de aici.“
Invidiosul, asemenea tuberculosului, este mâncat pe dinlăuntru şi este secătuit de patimă. Invidiosul urăşte pe cel ce îl întrece cu situaţia, cu bogaţia, cu cinstea. Invidiosul îşi doreşte mereu bunurile aproapelui său, urăşte pe cei frumoşi şi buni. Invidiosul se hrăneşte cu nenorocirea aproapelui său. „Invidia este cea mai nedreaptă dintre toate patimile, dar şi cea mai dreaptă: pe de o parte, izgoneşte tot binele, iar pe de alta, chinuie pe cel care o are.“ (Sf. Grigorie Teologul)
Creştinul bun se fereşte de acest păcat. El nu pizmuieşte pe omul harnic şi vrednic, spornic în toate cele bune, ci se osteneşte să-i urmeze pilda. Alungarea pizmei din suflet aduce pacea şi bucuria, pe care nu le cunoaşte cel stăpânit de ea.