Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi

Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir ocupă un loc aparte în Omiliile Sfântului Grigorie Palama. Omilia a 49-a îi este dedicată în întregime, fiind un panegiric prin excelenţă. Sfântul Dimitrie este prezentat ca fiind cel care a înfrumuseţat nu numai locul martiriului său, ci şi lumea întreagă.

Frumuseţea sfinţeniei sale vine din credinţa cea nestrămutată, amplificată de harul cel fără de sfârşit izvorâtor. Fiind încă în viaţă, ajunge de la pământ la cer, ducându-şi viaţa în curăţenie, cucernicie şi virtute. Nimic din cele ale păcatului nu s-a imprimat în pergamentul pe care degetul lui Dumnezeu a înscris frumuseţea fecioriei. Fecioria sufletească şi trupească era dublată de înţelepciunea izvorâtă din gustarea dumnezeieştii frumuseţi. Nici măcar ajuns la vârsta bărbăţiei depline, Sfântul Dimitrie împlineşte toate poruncile lui Hristos şi devine vas ales al Celui Preaînalt. Oglindă fără pată a negrăitei frumuseţi, reflectând taina cea mai presus de ceruri, Sfântul Dimitrie a dat mărturie despre aceasta în tot Tesalonicul, umplând cu cuvintele sale Ahaia şi Atica. Miros de bună mireasmă al lui Hristos, sfântul i-a întărit în credinţă pe cei din vremurile sale, prin cuvânt îmbogăţit de Cuvântul, prin faptă înmiită prin Duhul şi prin smerenie lăudată de Tatăl. În situaţii de prigoană, nu alegea diplomaţia, ci cuvântul cel de folos pentru călăuzirea creştinilor pe drumul mărturiei. Şi la fel ca sfântul Ştefan, întâiul între mucenici, nu avea adversar în cele ale cuvântului, nimeni putând să îi stea împotrivă.

Apostol, ucenic iubit al lui Hristos

Sfântul Grigorie Palama îl numeşte apostol, ucenic iubit al lui Hristos, prietenul Lui cel mai apropiat, slujitor şi casnic al Domnului. A avut tăria muceniciei ca pe o podoabă nu numai pentru sine păstrată, ci a dăruit acest har tuturor care au voit să îl urmeze. A primit în trupul său rănile muceniciei, şi prin aceasta devine izvorâtor de nenumărate miruri de vindecare. Reuşeşte să preschimbe oraşul Tesalonicului prin imitarea mucenicească a Domnului, de care a dat dovadă. Din oraşul cel plin de necredinţă, plin de sălbăticie păgână, Tesalonicul devine oraşul bineplăcut lui Dumnezeu. Prin Sfântul Dimitrie, "se revarsă dragostea lui Dumnezeu nu numai peste inimile noastre, ci şi peste trupuri, prin mirurile care izvorăsc din el". Trupul său, supus muceniciei, nu doar picură mir, ci se face izvor veşnic şi neferecat de miresme, fiind matcă a lui Dumnezeu, care alungă iarna necredinţei şi aduce căldura simţirii înţelegătoare a dreptei credinţe. Gurile lupilor care l-au supus muceniciei au căscat, cu muşcăturile lor, izvoare de binecuvântare, făcând mare şi multă bucurie în turma lui Hristos, încât şi pe mulţi din cei ce mai înainte erau lupi i-a preschimbat în mieluşei. Şi astfel porţile iadului nu vor putea birui în veci Biserica lui Hristos.

Mucenicul Dimitrie, izvor al bunătăţilor

Această omilie nu este singura în care Sfântul Grigorie Palama aminteşte de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Finalul Omiliei a 46-a păstrează aceeaşi linie panegirică: "Fie ca şi noi, prin rugăciunile celui între sfinţi Mucenici Izvorâtorul de Mir, ca precum ne împărtăşim aici de dumnezeiescul mir care izvorăşte de la el, la fel să ne învrednicească şi pe noi a vedea slava aceea şi să ne facem părtaşi cu harul şi iubirea de oameni a Celui Care S-a preaslăvit întru Sfinţii Săi mucenici". În aceeaşi omilie, Sfântul Grigorie Palama, după ce vorbeşte de importanţa jertfei pentru Hristos şi pentru aproapele, îl dă ca exemplu pe Sfântul Dimitrie: "Vedeţi pe acest Sfânt Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pentru care începem astăzi înainte prăznuirea pomenirii adusă întru cinstirea sfintei sale mucenicii?

Şi-a vărsat de bună voie sângele trupului său pentru Hristos, şi pentru aceasta l-a făcut pe acesta izvor pururea curgător şi neîmpuţinat al multor feluri de minuni, izvor al sfinţirii sufletului şi trupului, izvor al mirului celui mai înmiresmat şi mai sfânt; şi deşi sufletul Marelui Mucenic are acum cu dreptate părtăşie împreună cu îngerii, în ceruri, de slava cea veşnică şi neschimbată, în vreme ce trupul său nu este încă împreună slăvit cu acela, totuşi e cu putinţă să se descopere în legătură cu aceasta că cele prezente sunt mai înainte vestitoare şi tip (chip), şi semn (simbol) pentru slava dumnezeiască şi cerească ce va să vină. Iar dacă astfel este prefaţa şi tipul, ce poate fi sfârşitul şi desăvârşirea ce va să vină? Cu totul de negrăit şi de neînchipuit!".

Atitudinea contemporană faţă de sfinţi

Ne întrebăm cum ar fi vorbit Sfântul Grigorie Palama unor sceptici teologic cum întâlnim uneori în contemporaneitate? Pentru aceştia, închinarea şi credinţa în ajutorul sfinţilor este văzută doar ca un moment de intruziune deloc binevenită a teologicului în spaţiul privat atât de hărţuit de fantomele păcatului şi îndepărtării de Dumnezeu. Alergiile tot mai frecvente, care vorbesc de inutilitatea şi absurditatea pelerinajelor autohtone la moaştele sfinţilor, indică oare nevoia unei conştientizări acute că mersul lumii nu mai poate fi considerat mers normal dacă începem să lovim în evidenţe de mulţi probate, dar ignorate tocmai de scepticii în cauză? Nevoia cronică de a lovi în reperele omului credincios poate fi oare considerată libertate de exprimare sau doar samavolnicie mediatică, împinsă la absurd prin însuşi absurdul aşa-ziselor informaţii "news-alert" din domeniul religios? A pierdut oare jurnalistul modern orice contact cu realitatea grăitoare a prezenţei minunii negrăite în spaţiul atât de intens valorificat al Ortodoxiei? Credem că Sfântul Grigorie ar răspunde cu un panegiric. Sau cu cuvintele următoare: "Din tradiţie avem povestiri de multe minuni săvârşite de Mucenicul în anii dinaintea noastră, pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna şi a le publica spre lauda lui Dumnezeu, slăvitorul sfinţilor Săi; încă şi în zilele noastre nu conteneşte a face minuni celora ce cu credinţă aleargă la el. Căci câţi neputincioşi au evlavie la sfintele moaşte, alergând cu credinţă, sau din acoperămintele puse la capul cel sfânt al Mucenicului luând şi purtând, dobândesc vindecare? Şi la neplouare sau altă nevoie mare, făcând litanie creştinii din Tesalonic cu sfintele moaşte, nu se lipsesc de cerere". Cuvintele acestea nu sunt valabile doar în cazul Mucenicului Dimitrie. Ele sunt actuale şi în cazul sfinţilor din România: Cuviosul Dimitrie Basarabov, Cuvioasa Parascheva, Sfântul Ioan cel Nou... Mai rămâne ca scepticii să aibă ochi pentru a vedea şi urechi ca să audă.