Predică prin faptă şi cuvânt

Colecţia Omiliilor Sfântului Grigorie Palama, în forma pe care o avem astăzi, cuprinde doar cuvântările care s-au păstrat, fie pentru că au fost consemnate de ucenicii predicatorului, fie că au fost scrise de însuşi Sfântul Grigorie. În orice caz, sursele istorice indică în unanimitate că primele Omilii au fost rostite de Sfântul Grigorie Palama în Athos, la Marea Lavră, în jurul anului 1334.

Părintele Dumitru Stăniloae ne oferă unele informaţii în acest sens: "În al cincilea an (1330-1331) de vieţuire pe muntele de lângă Veria, silit de desele incursiuni ale sârbilor, s-a dus iarăşi la Athos, aşezându-se aproape de Marea Lavră, în schitul Sfântul Sava şi venind numai rar la Lavră, la Sfânta Liturghie. A început să ţină predici, apoi să scrie. Mai întâi a compus un cuvânt despre cuviosul Petru, apoi unul despre intrarea Născătoarei de Dumnezeu în templu şi petrecerea ei acolo. Omilia aceasta se găseşte în Codex Coislinus 97, ca a 49-a".

Precizări importante ale părintelui Jean Meyendorff

Aceleaşi informaţii, însă cu câteva precizări importante, ne sunt oferite de părintele Jean Meyendorff. El accentuează faptul că Sfântul Grigorie Palama căpătase deja la Athos o anumită notorietate şi că probabil cuvântările sale erau deja cunoscute în mediul athonit: "Palama a rămas 5 ani la Veria, dar a trebuit să o părăsească în 1331, pentru că incursiunile sârbilor făceau zona mai puţin sigură. S-a întors la Athos şi s-a aşezat în isihastirionul de la "Sfântul Sava", în apropierea Marii Lavre, pentru a continua acelaşi mod de vieţuire ca la Veria: izolare totală cinci zile pe săptămână, Liturghie şi convorbiri duhovniceşti cu fraţii în fiecare sâmbătă şi duminică. Fiind ieromonah, Grigorie săvârşea, când îi venea rândul, slujbele de la Marea Lavră, şi era prezent în mănăstire de-a lungul momentelor celor mai importante ale anului liturgic (aşa se explică faptul că la slujba de seară din Joia mare a fost indignat de vorbăria unor călugări din timpul cântărilor, şi a preferat să se adune în sine şi să se dăruiască rugăciunii curate). Altă dată, câţiva ani mai târziu, la Tesalonic, a avut o vedenie în care Sfântul Antonie îi interzicea să renunţe la rugăciunile care se făceau în mănăstire sub pretextul că rugăciunea minţii ar fi superioară. Aceste incidente, relatate de Filotei, reflectă atitudinea isihaştilor din secolul al XIV-lea faţă de monahismul comunitar contemporan lor: ei constată adesea o anumită decadenţă care se manifesta în cadrul monahismului comunitar, dar teologia sacramentală şi liturgică ai căror promotori erau nu le permitea să opună spiritualitatea individuală, bazată pe rugăciunea lui Iisus, evlaviei eclesiale şi comunitare. În acest fel, Palama, urmând exemplul lui Teolipt al Filadelfiei, a susţinut la Tesalonic o adevărată renaştere liturgică, iar ucenicul si biograful său, Filotei, a fost de asemenea un codificator al Liturghiei, insistând în toate Vieţile sfinţilor isihaşti pe care le-a scris, pe fidelitatea acestora faţă de viaţa comunitară a mănăstirilor unde trăiau. La Sfântul Sava, Palama a dobândit o oarecare notorietate în lumea athonită şi, în vârstă de 38 de ani, a început să scrie. Prima sa lucrare a fost Viaţa lui Petru Athonitul, şi a doua lungul tratat despre Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (compusă pentru respingerea celor care negau caracterul istoric al evenimentului comemorat de această sărbătoare; printre ei se găsea probabil şi Nichifor Gregora). Astfel, de la începutul activităţii sale literare, Palama a făcut dovada unui extrem ataşament faţă de Maica Domnului: Filotei a remarcat acest lucru şi vom găsi acest ataşament în toată opera doctorului isihast. Nu ştim care sunt celelalte opere pe care Palama le-a redactat în acea epocă şi despre care tot Filotei aminteşte: probabil Capitolele despre rugăciune şi curăţia inimii, Răspunsul către Pavel Asan, despre schima mare. Omilia a 40-a, despre Sfântul Ioan Botezătorul, a fost rostită tot la Athos, dar probabil într-un sejur ulterior al lui Palama la Athos. Putem afirma cu certitudine că Palama a redactat, în jurul anului 1336 - deci la Sfântul Sava - Tratatele apodictice despre purcederea Duhului Sfânt, cu ocazia noilor discuţii despre unirea Bisericilor, pentru care legaţii papali au venit să negocieze la Constantinopol, cu guvernul lui Andronic III, în 1333-1334".

Cateheze imprimate

de experienţa personală

a vieţii liturgice

Acest fragment mai amplu, redat aici pentru prima dată în limba română, cadrează foarte bine începutul activităţii omiletice a Sfântului Grigorie. Omiletul era deja preot, fiind hirotonit la Tesalonic, în jurul anului 1326. Faptul acesta confirmă ipoteza că deja la 1334, de când datează primele Omilii păstrate, probabil existau multe alte cuvântări, care însă nu sunt menţionate de nici un document istoric. Suntem însă îndreptăţiţi să credem că deşi Sfântul Grigorie a dus, după hirotonie, o viaţă pustnicească, nu şi-a ignorat misiunea învăţătorească. Faptul este confirmat şi de editorul colecţiei în limba greacă, care ne oferă şi el unele informaţii în acest sens: "În totul, Omiliile lui, pe care le-a început când a primit în vedenie harisma cuvântului, în Marea Lavră, către 1334 şi pe care le-a continuat, la "timpul cuvenit", până puţin înainte de moartea lui, trebuie să fi fost în număr mare. Este evident că nu au fost scrise toate omiliile care au fost rostite "la timpul potrivit", atâta timp cât împrejurările stabilite nu îngăduiau aceasta. Dar totuşi, cele scrise trebuie să fi fost mai numeroase decât cele care s-au păstrat şi care sunt cuprinse în colecţia Omiliilor lui. Vom înţelege motivul acestui fenomen dacă vom ţine cont de faptul că toate omiliile au fost scrise de însuşi Sfântul Grigorie, fie înainte de a fi rostite, fie după, în acelaşi manuscris. Aventurile proprii, dar şi cele din Tesalonic şi din apropierea centrului oraşului, unde locuia omiletul, au contribuit ca numeroase omilii din acest manuscris să se piardă. Pornind de la manuscrisele găsite, probabil s-au alcătuit la început mici părţi de colecţie de către ucenicii săi. Se pare, chiar de către Filotei Kokinos, care în mod repetat în Encomionul său face referire la Omiliile sfântului. La fel şi Dorotei al Tesalonicului a alcătuit o culegere. Este evident că, dacă existau dubluri sau mai multe omilii pe aceeaşi temă, a fost aleasă cele mai reprezentative, conform raţiunii colecţiei. Omiliile duble s-au păstrat doar pentru Înălţare, Schimbarea la Faţă şi Intrarea în Biserică". Activitatea omiletică prolifică a Sfântului Grigorie Palama, din care s-a păstrat doar o parte, reflectă conştiinţa acestuia despre importanţa predicării şi a catehizării imprimate de experienţa personală a vieţii liturgice şi sacramentale a Bisericii.

"În al cincilea an (1330-1331) de vieţuire pe muntele de lângă Veria, silit de desele incursiuni ale sârbilor, s-a dus iarăşi la Athos, aşezându-se aproape de Marea Lavră, în schitul Sfântul Sava şi venind numai rar la Lavră, la Sfânta Liturghie. A început să ţină predici, apoi să scrie."

Pr. Dumitru Stăniloae