Să nu te măsori pe tine însuți și să taci

Un sfat enigmatic apare în mai multe rânduri la părinții deșertului: „Nu te măsura pe tine însuți”. Avva Pafnutie socotește că a nu te măsura pe tine însuți este calea pentru dobândirea liniștii. În alte cazuri, bătrânii însoțesc acest îndemn cu vreo altă nevoință. Avva Visarion propune ca principiu de viață tăcerea, dar simultan îndeamnă ucenicii să nu se măsoare pe ei înșiși (Avva Pimen duce și el mai departe acest sfat). Tot Pimen consideră că a nu te măsura pe tine face parte din uneltele sufletului, alături de „a te arunca în fața lui Dumnezeu [...] și a da la spate voința proprie” (Pimen 36).

Această afirmație a călugărului egiptean poate să fie punctul de plecare pentru înțelegerea a ce înseamnă să nu te măsori pe tine însuți. Acest sfat este atât de mult reluat de părinți pentru că exprimă ceva esențial ascetic. A nu te mai măsura este una dintre expresiile abandonării de sine în fața lui Dumnezeu, a renun­țării sau a lepădării de sine (Mt 16, 24). Mântuitorul avertizează că acela care își iubește sufletul său, îl va pierde (In 12, 25). Adică își va pierde sufletul cel care pune prea mare preț pe sine însuși, pe părerile sale, pe viziunea și pe înțelegerea sa. Cel care se instituie pe sine drept reper. Avva Pimen, atunci când vorbește despre faptul de a nu te măsura pe sine însuți, pune acest sfat în context. Adică arată că este una dintre uneltele sufletului, alături de alte două practici esențiale: aruncarea în brațele lui Dumnezeu și ignorarea voinței proprii.

Acest trio de practici este completat mai apoi de Avva Pimen cu un alt sfat: „Nu te măsura pe tine însuți, ci lipește-te de cine trăiește cum se cuvine”. În momentul în care te-ai abandonat în mâinile lui Dumnezeu și ai renunțat la voia proprie, ai nevoie de niște repere exterioare în funcție de care să te orientezi. Lepădarea voii proprii este una dintre cele mai lungi și anevoioase asceze pentru că există la fiecare pas pericolul înșelării. În lipsa reperului exterior, constituit de cineva care trăiește cum se cuvine (și care este duhovnicul), poți cu foarte mare ușurință să îți urmezi voia proprie crezând că faci ascultare. Poți cu mare ușurință să selectezi din poruncile Domnului doar pe acelea care îți par convenabile, poți interpreta în mod perfid textele duhov­nicești și sfaturile primite. Poți face toate astea fără să îți dai seama. Aceasta este marea înșe­lare. De aceea, reperul exterior este vital. Să nu te măsori pe tine înseamnă, așadar, să nu te uiți cu încăpățânare după progresul pe care îl faci. Să te iei pur și simplu așa cum ești și să faci ce poți cu tine.

După aceste sfaturi, Avva Pimen mai adaugă unul, de la Avva Visarion. Să nu măsori pe tine însuți și să taci. Adică, după ce ai învățat să fii rezervat cu privire la tine, să fii la fel și cu ceilalți. Să nu te dai drept model, să nu socotești că știi prea multe, să nu dai soluții fiecaruia din cei pe care îi întâlnești. Să te lași în mâinile Domnului și să nădăj­duiești.