Secerişul cel duhovnicesc

Dacă în timpul său Sfântul Grigorie Palama era destul de îngrijorat de aplecarea excesivă a contemporanilor săi către lucrurile cu adevărat utile, mă întreb care ar fi fost atitudinea lui faţă de orientările contemporane nouă, orientări care ignoră tot mai mult utilul, creând adevărate filosofii comerciale?

Omiliile 26 şi 27 au fost rostite de Sfântul Grigorie Palama în perioada începerii secerişului în zonele din jurul oraşului Tesalonic, probabil la sfârşitul lunii iunie sau către mijlocul lunii iulie. În Omilia a 26-a Sfântul Grigorie comentează pericopa evanghelică care se citeşte în a treia duminică din ciclul pericopelor evanghelice mateene. Acest fragment, aflat în capitolul al 6-lea al Evangheliei, prezintă îndemnurile Mântuitorului pentru atitudinea în faţa grijilor nenumărate ale acestei vieţi. Omilia a 27-a se sprijină pe parabola semănătorului (Mt. 13, 24-30), care se citeşte în marţea din a şasea săptămână după Rusalii.

Probabil rostite nu foarte mult una după cealaltă, ambele omilii au aceeaşi temă centrală. De la început Omiletul accentuează că omul şi Cosmosul sunt operele aceluiaşi meşter. Dar omul este mai presus de lume, pentru că Dumnezeu a rânduit şi a înfrumuseţat firea omenească astfel încât să aibă propriul său veşmânt, întru totul specific şi cu totul superior lumii create, deşi omul rămâne el însuşi făptură creată. "Omul este adăpostit în lume ca ceva de mult preţ, care depăşeşte în valoare ceea ce îl cuprinde". Această superioritate calitativă a omului obligă însă la responsabilizare din partea lui. În afară de zidurile cetăţii începe secerişul.

Lucru al mâinilor omeneşti, secerişul este bineînţeles o acţiune utilă. Există însă riscul, de fiecare dată când omul se dedică vreunei activităţi, să se lase cuprins de orizontul limitat al acelei activităţi, şi să uite că, orice ar face, el rămâne superior naturii şi nu se poate identifica la nesfârşit cu aceasta: "Adesea omul, aplecat prea mult spre pământ, asemenea celor care îşi sârguiesc trupul, dar nu îşi înnoiesc mintea, nu se desparte de cele pământeşti". Omul nu trebuie să uite niciodată că există şi un altfel de seceriş: cel duhovnicesc. Acesta este dublu: secerişul oamenilor prin trecerea de la necredinţă la credinţă ca urmare a lucrării Apostolilor, şi mai târziu a episcopilor, preoţilor şi a dascălilor, şi secerişul oamenilor din această viaţă în viaţa viitoare prin lucrarea îngerilor.

Dumnezeu cultivă şi aşteaptă roadele sufletului

Nimic nu poate înlocui această realitate. Omul trebuie să îşi pună în valoare darurile date de Dumnezeu, pentru că altfel îşi ratează existenţa: "În veacul viitor, puterea celei de-a doua veniri a lui Hristos îi va ridica pe toţi din moarte, deşi nu pe toţi îi va învrednici de viaţa cea adevărată. Nu se vor învrednici de viaţa cea adevărată cei lipsiţi de credinţă şi de cucernicie, cei care nu s-au păzit, nici nu s-au curăţit de nemăsuratele pofte ale trupului, care sunt lăcomia, beţia, hrana şi băutura necumpătată. Căci aceste patimi izvorăsc desfrânarea, malahia, întinăciunea trupului şi orice necurăţie, şi acestea la rândul lor sunt hrănite din vorbele urâte şi din podoabe, parfumuri şi balsamuri, pentru care, căutându-le şi agonisindu-le cu bani mulţi, oamenii se fac hoţi, beţivi, nedrepţi, hrăpăreţi. Cei care nu se păzesc de acestea, care nu-L îmblânzesc pe Dumnezeu prin mărturisire la preot şi prin pocăinţă, vor învia şi ei, dar nu spre viaţa veşnică, ci spre o mai înfricoşătoare moarte".

Calitatea vieţii este duhovnicească, nu materială

Nu trebuie să fie cineva neghină, pentru că va fi tăiat la secerişul cel din urmă, şi nici pleavă, pentru că se va risipi. Trebuie să fie grâu. Altă soluţie nu există. Dumnezeu nu oferă soluţii de compromis, tocmai pentru că doreşte ce e mai bun pentru făptura Sa. Nu acceptă compromisul şi minciuna, pentru că adevărata calitate a vieţii este cea duhovnicească, şi nu cea materială. Grâul este moştenirea împărăţiei părinteşti dobândită prin dragoste şi prin celelalte virtuţi. "Secerişul acesta se va petrece astfel: Hristos, ţinând lopata în mâini, va curăţi aria Sa, va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.

Puterile îngereşti sunt lopata din mâna lui Hristos. Pe cei plini de păcate şi lipsiţi de căinţă, precum şi pe cei care, deşi nu vatămă pe alţii, sunt nefolositori pentru că nu rodesc îi aşteaptă iezerul de foc, care se numeşte foc nestins, arătând prin însăşi denumirea lui că nesfârşită este osânda viitoare şi necurmată pentru cei care, prin nelucrarea virtuţii şi printr-o viaţă împătimită şi păcătoasă, sunt asemuiţi cu pleava şi neghina". Viaţa plină de virtuţi îl duce pe om la asemănarea cu Dumnezeu. Iar asemănarea cu Dumnezeu nu este nicidecum doar un concept bun a fi studiat. Realitatea secerişului duhovnicesc şi a celui din urmă polarizează net opţiunile.

Dependenţa construieşte societatea

Ce răspuns pot da aceste luări de poziţie ale Sfântului Grigorie Palama consumerismului actual, caracterizat pe drept cuvânt drept un stil de viaţă, promovat pretutindeni în lumea comercială? Cineva descria atitudinea tot mai îndepărtată de aspectul practic al lumii consumeriste: "De la publicitatea obiectului s-a ajuns, în anii â90, la publicitatea imaginii, iar apoi la cea a ideilor. Obiectul singur nu mai prezintă un interes foarte mare. "Frapează-mă", spune consumatorul. Iar creatorul caută noi poveşti, sub formă de puzzle, care se cer reconstituite de consumator. Nu mai e o chestiune de life-style, ci de "mind-style". Dacă în timpul său Sfântul Grigorie Palama era destul de îngrijorat de aplecarea excesivă a contemporanilor săi pentru lucrurile cu adevărat utile, mă întreb care ar fi fost atitudinea lui faţă de orientările contemporane nouă, orientări care ignoră tot mai mult utilul, creând adevărate filosofii comerciale? Întrebările există şi pun în discuţie orizonturile către care se îndreaptă cea mai măreaţă creaţie a lui Dumnezeu: "O societate care crede că fericirea este un produs, o societate ignorantă, sclavagist-consumeristă, căreia îi este suptă toată energia mentală, mai are vreo şansă să se trezească la spiritualitate?" Dependenţa construieşte societatea? Sau ar trebui deconstruit conceptul actual de societate prin redimensionarea conştiinţei că omul e persoană, şi nu simplu individ cuantificabil? Pierdem oare aşa mult din vedere că un recurs repetat la teologia Părinţilor poate oferi soluţii crizei actuale? Lucrurile par oricum mult mai simple la Sfinţii Părinţi: păcatul, oricât de împodobit ar fi, rămâne păcat, iar secerişul este rânduit pentru toţi, deci inclusiv pentru cei care ignoră avertismentele revenirii la măreţia calităţii de fii ai lui Dumnezeu.