Sfântul Grigorie Palama şi textul Sfintei Scripturi

Tradiţia hermeneutică patristică oferă bazele apropierii de textele biblice şi ale interpretării acestora într-o manieră vie, existenţială. Teologia şi teoptia, deşi aparent sunt termeni fără o prea mare legătură cu hermeneutica, sunt adesea chei esenţiale în demersul de interpretare. Textul Scripturii este izvor de har şi înţelepciune, şi nu un simplu fragment de operă literară care poate fi pus oricum sub lupa atentă a căutării dialectice.

Teologia, adică simţirea lui Dumnezeu

Textul naşte teologia cea vie, tradiţia mereu vie a interpretării, caracterizată de nuanţe charismatice si chiar profetice. De aceea Sfântul Grigorie Palama îi numeşte teologi pe toţi marii Părinţi ai Bisericii, ca unii care au reuşit să descifreze pentru coordonatele lor istorice şi temporale cuvântul mântuirii. Rugăciunea, studiul intens al Scripturii, viaţa în curăţenie au permis marilor teologi să păstreze viu dialogul ermineutic ortodox dintre abordarea textului scripturistic şi realităţile imperioase ale drumului către unirea cu Dumnezeu. Teologia, vorbirea despre Dumnezeu, descifrarea după putinţa omenească a tainelor dumnezeieşti şi stabilirea jaloanelor dogmatice ar fi rămas însă un demers sec şi lipsit de răsunetul plin de viaţă pe care îl recunoaştem astăzi tradiţiei ermineutice ortodoxe, dacă s-ar fi limitat doar la un act intelectual de precizare şi interpretare. Teologia devenea însă mereu la Părinţi teoptie: vederea lui Dumnezeu şi unirea cu El.

Slava care nu cade

„Noi însă, subliniază Sfântul Grigorie Palama, considerăm că nu putem ajunge la cunoaşterea slavei celei adevărate prin raţionamente şi silogisme, ci o descoperim pe aceasta prin fapte şi viaţă; şi o descoperim nu numai ca adevărată, ci şi ca una care nu cade şi este neschimbătoare”. Profesorul Hristou Oikonomou accentuează aceste aspecte într-un studiu care are în vedere ermineutica ortodoxă: „Deoarece Evanghelia cuprinde evenimentul Întrupării Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu şi vestea plină de bucurie a mântuirii prin Crucea şi Învierea lui Iisus Hristos, viabilitatea tainei prin harul Sfântului Duh creează o nouă direcţie în teologia biblică. De la căutarea dialectică a teologiei apusene, să trecem, după cum susţine şi Sfântul Grigorie Palama, la stadiul tradiţiei teofanice, al tradiţiei ermineutice ortodoxe. Alt lucru este să vorbim despre Dumnezeu (teologia), şi alt lucru este să ne întâlnim cu Dumnezeu şi să dialogăm cu El (teoptia). Teoptia, ca participare şi interpretare a tainelor mântuirii ,este darul Sfântului Duh. Prima, teologia, poate să fie o îndeletnicire teoretică a fiecăruia, a doua este lucrarea celor desăvârşiţi”.

Această distincţie între teologie şi teoptie era foarte obişnuită la Părinţi. Nu înseamnă nicidecum că teologia ar fi desconsiderată. Să nu uităm că Sfântul Grigorie Palama îl numeşte pe Hristos Teologul prin excelenţă, „singurul şi Dumnezeu, şi Teolog”. Este însă nevoie de o bună precizare a termenilor şi a cadrului în care apropierea de textul Scripturii poate avea loc.

„A vorbi despre Dumnezeu şi a te întâlni cu El nu e acelaşi lucru”

Din punctul de vedere omenesc, teologia poate deveni adesea doar o ocupaţie intelectuală sau o prelucrare silogistică a conţinutului credinţei. Pericolul este strict sancţionat de Sfântul Grigorie Palama: „Teologia însă atât este de departe de vederea cea întru lumină şi atât de separată de vorbirea cu Dumnezeu, pe cât este de departe ideea de punerea ei în practică. Căci a vorbi ceva despre Dumnezeu şi a te întâlni cu Dumnezeu nu e acelasi lucru. Să-L câştigi pe Dumnezeu în tine, să te uneşti cu Dumnezeu prin curăţie, să fii unit cu lumina cea mai presus de amestec, cum oare sunt lucruri accesibile firii omeneşti pe care o au cei neputincioşi, dacă nu prin curăţia cea din virtuţi ?”. Şi tot Sfântul Grigorie Palama ne spune într-una din omiliile sale: „Domnul nostru Iisus Hristos Şi-a ales ucenicii nu dintre înţelepţii veacului acestuia, nici dintre cei de neam nobil, nici dintre bogătaşi sau dintre cei cu bun renume, ci dintre pescari, tâmplari şi săraci, şi dintre oamenii necultivaţi, ca să arate tuturor că nici lipsurile, nici ignoranţa, nici simplitatea sau strâmtorarea şi nimic altceva dintre unele ca acestea nu sunt piedică pentru zidirea virtuţilor şi pentru cunoaşterea dumnezeieştilor cuvinte şi ale tainelor Duhului, ba chiar şi cel mai lipsit, mai sărac şi mai simplu om, dacă arată râvnă pentru întoarcerea firească spre bunătate, poate nu numai să cunoască învăţătura dumnezeiască, ba chiar să devină el însuşi învăţător pentru alţii prin darul lui Dumnezeu. Dar cele care cu adevărat ne împiedică de la cunoaşterea şi de la însuşirea învăţăturilor duhovniceşti sunt numai trândăvia şi nepăsarea noastră, precum şi grija exagerată pentru lucrurile vieţii de aici şi pentru cele trecătoare, de unde vine şi faptul că nu aflăm nici timp, nici loc pentru ascultarea, cugetarea şi rememorarea celor auzite, şi nici nu ne facem griji pentru cele viitoare si vesnice”.

Ermineutica ortodoxă, jalonată şi de Sfântul Grigorie Palama, are şansa mereu înnoită de a se feri de o abordare în primul rând raţională, dialectică, care aminteşte de metoda ermineutică şi de premisele şi ipotezele teologice ale lui Varlaam şi ale celor asemenea lui. Ochii sufleteşti ai omului, amintiţi de Sfântul Grigorie Palama în câteva din scrierile sale, au nu doar rolul de a scruta cunoştinţele despre cele create si implicit de a asuma aceeaşi poziţie şi în interpretarea Scripturii. Cu gândirea sa omul poate studia despre Cel Necreat, dar întâlnirea cu Dumnezeu are loc doar în momentul coborârii minţii în inimă, atunci cand mintea devine teoforă având drept sălaş inima. Teologia se prelungeşte în teoptie atunci când prin viaţa în curăţenie omul ştie să facă loc cuvintelor Duhului Sfânt şi să le asume existenţial.

Într-o stihiră din slujba Sfântului Grigorie, acesta este numit „organ al inţelepciunii, trâmbiţa cuvântării lui Dumnezeu, minte care stă înaintea Minţii celei dintâi”. Sunt apelative lesne de înţeles pentru cel care spunea într-o altă Omilie a sa: „Cuvântul Evangheliei se aseamănă cu un fagure de miere. Şi graiul Mirelui sufletului este dulce după cum spune autorul Cântării Cântărilor. Şi acelaşi autor al Cântării Cântărilor ne spune cât de mult doreşte sufletul să se însoţească prin nuntă cu El”.