Sihaștrii care săvârșeau lucrarea Domnului

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 180-181

„Printre ucenicii Cuvioșilor Agapie și Eufrosin erau unii atât de râvnitori în nevoința pustnicească, încât doreau să urmeze marilor asceți din pustiul Egiptului. Ei sihăstreau în muntele numit până astăzi Scaunele, situat pe obcină, un kilometru mai sus de Agapia Veche. Nevoința sihaștrilor din Muntele Scaunele era aceasta: toată ziua lucrau cu mâinile și rosteau rugăciunea lui Iisus, în deplină liniște și tăcere; la asfințitul soarelui mânca fiecare puțini pesmeți și legume; iar seara se așezau pe un fel de scaune sau lavițe de lemn fixate în trunchiuri de brad și împleteau coșuri din nuiele de alun; după miezul nopții ațipeau câteva ore pe aceste scaune, apoi în zori de zi iarăși se deșteptau, dădeau laudă lui Dumnezeu și își continuau nevoința. De la scaunele acestor sihaștri s-a numit și locul La Scaune sau Muntele Scaunele. Nevoința aceasta a fost continuată până la sfârșitul secolului al XVIII-lea și este unică în isihasmul românesc. Spre sărbători, pustnicii coborau la biserica schitului din poiană, unde făceau priveghere de toată noaptea, ascultau Sfânta Liturghie, se împărtășeau și iarăși se retrăgeau în pădure. Acești sihaștri lucrau de obicei coșuri din alun, metanii de lemn, cruci și alte rucodelii călugă­rești, pe care apoi le trimiteau spre vânzare la Târgu-Neamț. Din banii obținuți, ucenicii le cumpărau pâine, verdețuri și acuri pentru haine și cele strict necesare vieții. Nevoința acestor cuvioși părinți era tăcerea desăvârșită, liniștea, privegherea de toată noaptea, osteneala trupului și neîncetata rugăciune. Căci pustnicii din Sihăstria Agapiei și mai ales cei din Muntele Scaunele erau mari lucrători ai rugăciunii lui Iisus și cei mai vestiți nevoitori din Munții Neamțului.(...) Auzind domnul Moldovei, Petru Rareș, despre acești cuvioși sihaștri de la Agapia Veche, însuși a binevoit (…) să zidească o biserică nouă cu hramul Schimbarea la Față, în locul celei vechi, risipită prin alunecarea terenului. Astfel, încetul cu încetul, sihaștrii s-au coborât din munte și s-au așezat în Schitul Agapia Veche, formând o obște călugărească vestită în toată Moldova.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)