Testament

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 449-450

„Eu smerit arhiereu Calinic, Episcopul Râmnicului-Noului Severin, auzind glasul Domnului ce zice în Sfânta Evanghelie: Fiți gata că în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni. Seara, sau la miezul nopții, sau la cântatul cocoșilor, sau dimineața. Ca nu cumva venind fără de veste să vă afle dormind (Luca 12, 40), acest glas al lui Dumnezeu auzind și temându-mă, fiind cu totul cuprins de neputințe și bătrânețe și din zi în zi slăbind cu trupul, așteptând în toată vremea acel ceas zis de Domnul, ceasul morții, și după putere înainte gătindu-mă spre ieșirea dintru această vremelnică viață, am gândit să scriu această duhovnicească a mea înștiințare și diată, ca să fac cunoscut fiecăruia ce ar voi, după sfârșitul meu, să cerce averile chiliei mele, ca adică să nu se ostenească în zadar, nici să cerceteze pe cei ce au slujit mie pentru Dumnezeu, ca să afle bogăția mea sau comoara pe care din tinerețe o am adunat. Pentru că de când am îmbrăcat sfântul și îngerescul monahicesc cin în Sfânta Monastire Cernica, la anul al nouăsprezecelea al vieții mele - 1808, noiembrie 12 - și m-am făgăduit la Dumnezeu ca să am viețuirea cea de bunăvoie, dintru acea vreme până la apropiere de mormânt, n-am câștigat averi sau mișelii, numai sfinte cărți. N-am adunat aur și argint; n-am voit să am nici haine de prisos, nici orice fel de lucruri, ci numai singure cele de nevoie trupului. Că necâștigarea cea călugărească cu duhul și cu lucrul după putință m-am sârguit a păzi, neîngrijind de sine-mi, ci puindu-mi toată nădejdea spre purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care niciodată nu m-a lăsat. (...) Drept aceea, nimenea să nu se ostenească după moartea mea cercând sau iscodind orice fel de adunare a chiliei mele, că eu nici de îngropare, nici de pomenire nu las ceva, ca sărăcia cea călugărească mai mult la sfârșit să se arate lui Dumnezeu, căci cred că mai primit îi va fi lui Dumnezeu de nu va rămânea după moartea mea nici un ban, decât de s-ar împărți multă strânsoare după mine.” 

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)